Yorgen Fenech, un om de afaceri maltez, a fost arestat miercuri în ancheta cu privire la asasinarea în 2017 a jurnalistei de investigaţie şi blogger Daphne Caruana Galizia, relatează AFP.
”Noi am arestat un bărbat în cadrul anchetei cu privire la uciderea lui Daphne Caruana Galizia", a declarat pentru AFP, sub protecţa anonimatului, un poliţist de rang înalt.
Omul de afaceri a fost identificat ca fiind Yorgen Fenech, care a efectuat plăţi către un ministru şi şefului de cabinet al premierului maltez, printr-o societate despre care a scris jurnalista asasinată.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
El a fost arestat miercuri în zori, pe mare, la bordul iahtului său, în timp ce încerca să părăsească insula mediteraneeană, la o zi după o răsturnare în asasinatul jurnalistei, susceptibilă să permită identificarea comanditarilor, potrivit aceleiaşi surse.
”El se afla la bordul vaporului său în momentul arestării”, a declarat această sursă din poliţie, precizând că Fenech este considerat ca o persoană care poate deţine informaţii despre fapte.
Marţi, premierul Joseph Muscat, liderul Partidului Laburist maltez, a anunţat acordarea unei imunităţi bărbatului suspectat de faptul că a fost intermediarul în acest asasinat, în schimbul mărturiei sale la tribunal.
Acest bărbat - a cărui identitate nu a fost dezvăluită - pretinde că ştie cine se află în spatele asasinării jurnalistei.
Yorgen Fenech este directorul şi unul dintre proprietarii Electrogas, care a obţinut în 2013 un contract în valoare de mai multe milioane de euro cu statul maltez în vederea construirii unei centrale electrice pe gaze.
Agenţia malteză de informaţiii financiare l-a identificat de asemenwa ca fiind proprietarul unei societăţi cu sediul în Dubai, 17 Black.
Cu opt luni înaintea morţii sale, Daphne Caruana Galizia a scris despre această societate pe blog, afirmând că aceasta avea legături cu politicieni maltezi.
Fenech, care este de asemenea patronul grupului Tumas, activ în domeniile hotelier şi automobilistic, a fost interceptat către ora locală 5.30 (6.30, ora României). Elegantul său iaht alb a fost escortat în portul Portomaso, unde familia sa deţine Hotelul Hilton, plasat sub înată supraveghere de poliţia şi armata malteze.
”MITĂ”
Muscat a declarat pentru presă marţi că poliţia şi Interpolul, care colaborează în ancheta cu privire la asasinarea lui Daphne Caruana, au arestat săptămâna trecută mai multe persoane, între care se adflă şi presupusul intermediar, în cadrul unei operaţiuni împotriva spălării de bani.
Trei bărbaţi aşteaptăă să fie judecaţi de omor. Este vorba despre fraţii Alfred Degiorgio şi George Degiorgio şi despre Vincent "Vince" Muscat - care nu are vreo legătură directă cu premierul -, arestaţi la 4 decembrie 2017.
Daphne Caruana Galizia a fost ucisă în explozia maşinii sale capcană, la 16 octombeie 2017.
Catalogată adesea drept "WikiLeaksalistă ea singură”, ea a dezvăluit unele dintre cele mai sumbre zone ale vieţii politicii malteze, şi l-a atacat cu virulenţă pe Muscat.
Esenţialul anchetelor lui Daphne Caruana, în vârstă de 53 de ani, căsătorită şi cu trei fii, se axa asupra părţii imensei investigaţii "Panama Papers", consacrată unor suspiciuni de corupţie la cel mai înalt nivel în Malta.
E-mailuri dezvăluite în anchetă au arătat că unele societăţi panameze aparţinând ministrului Energiei de la acea vreme - în prezent ministru al Turismului - Konrad Mizzi şi şefului de cabinet a premierului Keith Schembri au primit fonduri de la 17 Black, societatea lui Yorgen Fenech.
Aceste plăţi, în valoare de câteva mii de euro pe zi, erau efectuate în schimbul unor servicii neprecizate.
”Un patron de centrală electrică suspectat de plăţi către şeful cabinetului premierului (Joseph Muscat) şi ministrului Energiei tocmai a fost arestat în legătură cu asasinatul mamei mele. E momentul ca Mizzi şi Schembri să demisioneze şi să fie plasaţi sub supraveghere”, a apreciat într-un mesaj postat pe Twitter Andrew, unul dintre fiii jurnalistei.
Alt fiu, Matthew, l-a arătat cu degetul mai ales pe şeful de cabinet Schembri. ”S-a confirmat: Yorgen Fenech era pe vapor şi a încercat să fugă din Malta. Rolul său era să predea mita şefului de cabinet al lui Muscat. El este în continuare şeful său de cabinet”.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...