Un marinar american a ucis două persoane prin împuşcare şi a rănit o a treia pe şantierul naval din baza militară la Pearl Harbor, în Hawaii, după care s-a sinucis, a anunţat un reprezentant al Marinei americane (US Navy), relatează AFP.
Cei doi morţi erau angajaţi civili ai Departamentului american al Apărării, la fel ca rănitul, care a fost spitalizat şi se afla în stare ”stabilă”, a precizat contraamiralul Robert Chadwick.
Atacul armat a avut loc miercuri, către ora locală 14.30 (joi, 2.30, ora României) pe şatierul naval al bazei, în apropiere de poarta de sud, au precizat autorităţile militare.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Atacatorul a fost identificat ”provizoriu” ca fiind un marinar de pe submarinul nuclear de atac USS Columbia, a anunţat Chadwick, precizând că acesta ”aparent” s-a sinucis.
Three people dead, including gunman, after shooting at Pearl Harbor Naval Shipyard in Hawaii. https://t.co/WEK6T7KIex pic.twitter.com/DLeFauK5Z2
— ABC News (@ABC) December 5, 2019
Un martor, citat de presa locală, a declarat că l-a văzut pe marinar trăgându-şi un glonţ în cap.
Tot potrivit presei, drama a avut loc în apropiere de USS Columbia, aflat la reparaţii în momentul dramei.
”ARMA ÎMPOTRIVA SA”
Postul local de televiziune Hawaii News Now a intervievat un martor care se afla în bază la momentul faptelor şi a auzit zgomote. ”Am recunoscut că erau tiruri”, a declarat el. ”M-am uitat la timp să-l văd pe atacator (...) întorcând arma împotriva sa”.
Hogan Gidley, un purtător de cuvânt al Casei Albe a anunţat că preşedintele Donald Trump a fost informat cu privire la atacul armat.
Guvernatorul statului Hawaii David Ige a precizat pe Twitter că preşedinţia şi-a oferit ajutorul şi asistenţa prin agenţii federale.
Acest atac a avut loc chiar înainte de comemorarea anuală a atacului de la Pearl Harbor..
La 7 decembrie 1941, Japonia ataca prin surprindere această bază militară, distrugând Flota americană la Pacific şi determinând Statele Unite să intre în al Doilea Război Mondial.
Baza găzduieşte în continuare trupe din cadrul Marinei şi Forţelor aeriene (US Air Force).
Statele Unite sunt îndoiliate cu regularitate de atacuri armate într-o ţară în care al Doilea Amendament al Constituţiei stipulează un drept ”al poporului” de a deţine şi purta arme şi în care gloanţele au ucis aproape 40.000 de oameni - inclusiv sinuciderile - în 2017.
Însă atacurile armate în incinte militare sunt relativ rare.
În iulie 2015, Mohammed Youssuf Abdulazeez a comis un atac vizând două instalaţii militare, în Tennessee, soldat cu cinci morţi.
Cu doi ani mai înainte, Aaron Alexis a ucis 12 persoane şi a rănit alte opt într-o incintă a Marinei, la Washington, înainte să fie ucis prin împuşcare de către militari.
În 2016, Pentagonul a relaxat reglementările cu privire la portul armelor de către militari în incinte guvernamentale, în urma unei serii de atacuri vizând personal în uniformă.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.