Un activist din cadrul opoziţiei belaruse, Igar Lednik, arestat în decembrie 2022, a murit la vârsta de 64 de ani într-o închisoare în care ispăşea trei ani de închisoare, după ce a fost găsit vinovat de ”defăimarea” preşedintelui Aleksandr Lukaşenko, anunţă marţi partidul din care făcea parte şi un ONG specializat, într-o ţară cu peste 1.000 de deţinuţi politici, relatează AFP.
”Igar Lednik, un fost membru al Partidului Gramada (social-democrat), un activist şi jurnalist, a murit în închisoare la vârsta de 64 de ani”, anunţă pe Telegram organizaţia politică.
ONG-ul de apărarea drepturilor omului Viasna a confirmat această informaţie.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Igar Lednik a fost arestat în decembrie 2022 şi a fost condamnat la trei ani de închisoare cu privire la ”defăimarea” preşedintelui belarus Aleksandr Lukaşenko într-un material publicat în ziarul partidulu, precizează formaţiunea.
Starea de sănătate a acestuia ”s-a deteriorat în mod considerabil în închisoare”, anunţă partidu, condus de membri care se află în exil.
OPERAŢIE CHIRURGICALĂ
Potrivit Gramada, Igar Lednik a fost supus unei operaţii chirurgicale în urma unei probleme la sistemul gastro-intestinal şi suferea de o tulburare cardiacă.
Însă formaţiunea nu precizează cauza morţii opozantului şi nici data decesului.
Reprimarea s-a intensificat în Belarus după algerile prezidenţiale din 2020, denunţate drept frauduloase, în urma cărora Aleksandr Lukaşenko, aflat la putere din 1994, un aliat al lui Vladimir Putin, a rămas în funcţie.
În urma acestui scrutin au avut loc manifestaţii de protest de o amploare fără precedent, reprimate în forţă.
Sute de activişti, jurnalişti, apărători ai drepturilor omului sau simpli cetăţeni au fost condamnaţi ulterior la pedepse grele cu închisoarea sau împinşi în exil.
Potrivit ONG-ului Viasna, în belarus se află în prezent peste 1.400 de deţinuţi politici.
Igar Lednik este al cincilea deţinut politic care moarte în detenţie în Belarus din 2021 încoace, potrivit Viasna.
La începutul lui ianuarie, Vadzin Hrasko a murit din cauza unei pneumonii într-o colonie penitenciară, porivit Viasna.
Organizaţii belaruse de apărarea drepturilor omului denunţă condiţiile în care acesta a fost încarcerat şi dau asigurări că nu a primit îngrijirile medicale de care avea nevoie.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.