Un bombardament ucrainean în regiunea Belgorod, în Rusia, situată la frontiera cu Ucraina, a aruncat în aer un depozit de muniţie, potrivit guvernatorului regiunii ruse Viaceslav Gladkov, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”În urma unui atac al forţelor armate ucrainene, un depozit de muniţie a explodat într-un sat din regiunea Belgorod”, a anunţat joi, într-o postare pe Telegram Viaceslav Gladkov, care a precizat că ”potrivit informaţiilor preliminare nu există nici victime şi nici răniţi”.

Autorizăţile ruse a acuzat tot joi Ucraina de bombardarea unui imobil locuit, la Belgorod, un oraş important, rarori atins de tiruri, situat în regiunea cu acelaşi nume de la frontiera cu Ucraina.

”Forţele armate ucrainene au bombardat Belgorodul. Apărarea antiaeriană a fost activată. Există distrugeri la un imobil rezidenţial”, a anunţat pe Telegram Viaceslav Gladkov, care a precizat că nu s-au înregistrat victime şi că pagubele la imobil nu sunt ”critice”.

O parte neexplodată a proiectilului a căzut pe terenul de sport al unui liceu din oraş.

În imagini difuzate pe reţele de socializare apare ultimul etaj a acestui imobil locuit cu 15 etaje, sfârtecat. O înregistrare arată locul impactului, într-o coloană de fum.

”La început au avut loc explozii puternice, dar ne-am obişnuit deja, iar apoi imobilul s-a zguduit foarte puternic şi a avut loc o explozie. Era întuneric din cauza prafului”, a declarat la postul local de televiziune o locuitoare, Iulia Mezinova.

Viaceslav Gladkov a acuzat de asemenea Kievul de bombardarea satului Krasnoie, situat al Frontiera cu Ucraina.

”Există distrugeri pe terenul unei şcoli”, a anunţat el şi a public o imagine cu un crater şi fragemnte de obuz.

În regiunea rusă Kursk, altă zonă frontalieră cu Ucraina, două sate au rămas joi fără curent, în urma unor bombardamente ucrainene care au avariat o staţie electrică, a anunţat într-o postare pe Telegram guvernatorul Kurskului Roman Starovoit.

Regiunea Belgorod a fost vizată cu regularitate în tiruri din Ucraina, mai ales din primăvară, însă oraşul Belgorod, capitala regiunii, a fost doar rar ţinta unor bombardamente de la începutul războiului.

Viaceslav Gladkov anunţa marţi că 2.000 de locuitori au fost privaţi de curent în ura unui atac ucrainean vizând un post electric în oraşul Şebekino, în regiunea Belgorod.

O femeie în vârstă de 74 de ani a fost ucisă luni, iar alte persoane au fost rănite în alt bombardament în această localitate.

Rusia a anunţat săptămâna trecută o ”creştere considerabilă” a tirurilor ucrainene vizând teritorii ruse de la frontiera cu Ucraina.

Aceste atacuri au tins, potrivit Moscovei, imobile locuite, centrale electrice,, clădiri administrative şi posturi de control la frontieră.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.