Un specialist în curse montane, "trail runner", a ucis cu mâna goală o puma care l-a atacat într-un parc în statul Colorado, au anunţat autorităţile locale, relatează AFP.
Bărbatul, care nu a fost identificat, a suferit răni grave, însă nu mortale, şi a fost spitalizat în urma atacului, luni, a precizat într-un comunicat Serviciul parcurilor şi faunei (CPW) din Colorado, un stat situat în vestul Statelor Unite.
Potrivit CPW, bărbatul alerga singur pe un munte din lanţul Rocky Montains când, spune el, a ”auzit ceva în urma sa pe pistă şi a fost atacat de o pumă în timp ce se întorcea să vadă despre ce era vorba”.
”Puma s-a aruncat asupra alergătorului, l-a muşcat la nivelul feţei şi mâinii”, precizează Serviciul parcurilor. ”El a fost în măsură să lupte şi să se elibereze de puma, omorând-o în autoapărare”.
În comunicat se precizează că alegătorul a reuşit ”să sufoce animalul”, o pumă tânără al cărei corp a fost găsit la locul atacului. Potrivit ziarului local The Coloradoan, puma avea aproximativ 36 de kilograme.
Ty Petersburg, un reprezentant al CPW, a declarat că acest tip de atac este rar în Colorado. ”Este regretabil că instinctele de vânător ale pumei au fost trezite de alegător”, a spus el.
Potrivit CPW, mai puţin de 20 de persoane au fost ucise de o pumă în Statele Unite în ultimii 100 de ani. Trei morţi şi 16 răniri au avut loc în Colorado începând din 1990.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.