Uniunea Europeană (UE) urmează să aloce un miliard de euro cercetării mondiale în vederea obţinerii unui vaccin şi unui tratament împotriva noului coronavirus, a anunţat luni preşedinta Comisiei Europene (CE) Ursula von der Leyen într-o conferinţă a donatorilor, relatează Reuters.
Franţa şi Germania au promis 500 de milioane de euro şi, respectiv, 525 de milioane de euro în cadrul acestei conferinţe, care are obiectivul de a strânge 7,5 miliarde de euro în total.
Secretarul general al ONU Antonio Guterres a subliniat că un tratament - oricare ar fi el - este necesar să fie accesibil tuturor - o provocare consideră Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS).
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.