Ucraina nu va participa la summitul G20 programat pentru mijlocul lunii noiembrie în Indonezia, dacă preşedintele rus Vladimir Putin va fi prezent, a declarat joi liderul ucrainean Volodimir Zelenski la o conferinţă de presă comună la Kiev cu omologul său grec Katerina Sakellaropoulou, relatează AFP.
”Poziţia mea personală şi cea a Ucrainei este că, dacă liderul Federaţiei Ruse participă, (atunci) Ucraina nu va participa”, a subliniat Zelenski.
Vladimir Putin, invitat de preşedintele indonezian Joko Widodo, nu a anunţat încă dacă a decis sau nu să participe fizic la summitul găzduit de Bali.
”Să vedem, au mai rămas câteva zile”, a mai spul el reporterilor, în contextul în care summitul care reuneşte liderii G20 urmează să aibă loc la jumătatea lunii noiembrie.
Zelenski a fost invitat la summit de Indonezia, chiar dacă Ucraina nu este membră a G20, şi anunţase anterior că va participa, cel puţin în format virtual.
Jakarta a fost, de asemenea, presată de statele occidentale să îl excludă pe Vladimir Putin de la eveniment, după ce a anunţat în aprilie că este invitat, dar şi-a menţinut o atitudine neutră faţă de conflictul din Ucraina.
”Am avut un apel telefonic cu preşedintele Indoneziei Joko Widodo. Am discutat despre importanţa continuării Iniţiativei privind cerealele. Ucraina este pregătită să continue să fie garantul securităţii alimentare globale. A fost acordată atenţie şi pregătirilor pentru Summitul G20”, a scris Zelenski pe contul de Twitter.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Had a call with President of Indonesia @jokowi. We discussed the importance of continuing the Grain Initiative. Ukraine is ready to continue to be the guarantor of global food security. Attention was also paid to preparations for the #G20 Summit.
— Володимир Зеленський (@ZelenskyyUa) November 3, 2022
Săptămâna trecută, preşedintele american Joe Biden a declarat că nu are ”nicio intenţie” să aibă o întâlnire bilaterală cu Putin la acest summit.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.