Producătorul britanic de maşini de lux Rolls-Royce Motor Cars a anunţat miercuri o investiţie de peste 300 de milioane de lire sterline (aproximativ 369,9 milioane de dolari) pentru extinderea sediului său global din Goodwood, Anglia, în contextul unei cereri tot mai mari pentru modele extrem de personalizate adresate clientelei sale ultra-bogate.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Deţinută de BMW, Rolls-Royce a raportat o creştere a cererii pentru automobile la comandă şi modele complexe, în ultimele luni. Printre comenzile individualizate se numără sculpturi din aur masiv de 18 carate, broderii sofisticate cu peste 869.500 de cusături şi finisaje de vopsea holografică.

Investiţia la fabrica din Goodwood, cea mai mare injecţie de capital de la deschiderea unităţii în urmă cu 22 de ani, va crea spaţiu pentru proiecte personalizate şi Coachbuild. Programul Coachbuild, destinat doar clienţilor invitaţi, permite crearea unui automobil complet original.

”Rolls-Royce este o afacere globală. Avem clienţi în toate colţurile lumii, iar această creştere a cererii pentru comenzi mai complexe trebuie satisfăcută. Investiţia de la Goodwood arată sănătatea organizaţiei, dar şi încrederea noastră în planurile de creştere”, a declarat Chris Brownridge, CEO al Rolls-Royce Motor Cars, pentru CNBC.

Compania a precizat că obiectivul nu este producerea unui număr mai mare de maşini Rolls-Royce, ci livrarea unor comenzi speciale şi automobile remarcabile.

Deşi vânzările globale au scăzut cu 5% în 2024, la 5.712 unităţi, comparativ cu 6.032 în 2023, scăderea a fost atribuită tranziţiei către noi modele. America de Nord a fost principala piaţă de vânzări, iar modelele cele mai solicitate au fost Cullinan, Spectre şi Ghost.

Această investiţie majoră este văzută şi ca un impuls pentru guvernul britanic, sub conducerea Partidului Laburist.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.