Forţele de apărare ucrainene au tras în cursul nopţii, pentru prima dată, cu rachete americane ATACMS cu rază lungă de acţiune asupra teritoriului rus, relatează presa ucraineană. La rândul său, Ministerul rus al Apărării susţine că a fost vorba de şase rachete ATACMS, dar toate au fost atinse de apărarea antiaeriană rusă.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
CITEȘTE ȘI Lavrov spune că atacul ucrainean asupra Rusiei cu rachete americane este o escaladare occidentală. El „speră” că noua doctrină nucleară rusă va fi citită cu atenţie

Ukrainskaia Pravda preia informaţia citând Forbes Ucraina, care citează o sursă din domeniul apărării. La rândul său, agenţia Bloomberg citează site-ul RBC-Ucraina, care citează, sub acoperirea anonimatului, un oficial din armata ucraineană.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Nimeni din guvernul ucrainean sau din conducerea militară ucraineană nu a confirmat oficial această informaţie, menţionează Ukrainskaia Pravda.

Sursa citată de Forbes Ucraina ar fi confirmat lovirea arsenalului 67 al forţelor GRAU (Direcţia principală pentru rachete şi artilerie) din Karacev, în regiunea Briansk din Federaţia Rusă, cu o rachetă balistică ATACMS.

Regiunea Briansk se învecinează cu Ucraina şi a fost vizată de multiple ori de atacuri ucrainene, întreprinse în general cu ajutorul dronelor.

CE SPUNE ARMATA UCRAINEANĂ

Pe de altă parte, Statul Major General al armatei ucrainene a confirmat marţi dimineaţa că, în noaptea de 19 noiembrie, forţele de apărare au lovit un arsenal logistic al trupelor ruse în apropierea oraşului Karacev din regiunea BrIansk, însă nu a precizat ce tip de armament a fost folosit.

Centrul de luptă împotriva dezinformării a raportat că depozitul conţinea muniţie de artilerie, inclusiv muniţie nord-coreeană, rachete antiaeriene şi muniţie MLRS.

CITEȘTE ȘI 1.000 de zile de război în Ucraina. Zelenski s-a adresat Parlamentului European, avertizând că Phenianul ar putea trimite până la 100.000 de soldaţi să lupte de partea Rusiei

Până la ora 2.30 dimineaţa, au fost raportate 12 explozii secundare şi detonări în zona ţintită.

„Distrugerea depozitelor de muniţie ale armatei ocupanţilor ruşi pentru a opri agresiunea armată a Federaţiei Ruse împotriva Ucrainei va continua”, a declarat Statul Major General al armatei ucrainene.

CE SPUNE MINISTERUL RUS AL APĂRĂRII

La rândul său, Ministerul rus al Apărării, citat de agenţia TASS, susţine că şase rachete ATACMS au lovit în cursul nopţii teritoriul regiunii Briansk, dar cinci dintre ele au fost doborâte de complexul de apărare antiaeriană Panţîr, iar o alta a fost avariată.

„În această noapte, la ora 03:25, inamicul a lovit o instalaţie de pe teritoriul regiunii Briansk cu şase rachete balistice. Potrivit datelor confirmate, au fost utilizate rachete operaţional-tactice ATACMS de fabricaţie americană. Ca urmare a unei lupte antirachetă duse de echipajele de luptă ale sistemelor S-400 şi Panţîr, cinci rachete au fost doborâte şi una a fost avariată", a declarat Ministerul Apărării.

„Fragmentele sale (ale celei avariate - n.r.) au căzut pe teritoriul tehnic al unei instalaţii militare din regiunea Briansk, provocând un incendiu, care a fost stins imediat. Nu au existat victime sau pagube”, a precizat Ministerul rus al Apărării.

PUTIN SEMNEAZĂ NOUA DOCTRINĂ NUCLEARĂ

Marţi, liderul rus Vladimir Putin a aprobat prin decret doctrina nucleară actualizată a Rusiei, la două zile după ce, potrivit presei americane, Casa Albă ar fi permis Ucrainei să lovească adânc în Rusia cu armament american.

CITEȘTE ȘI Vladimir Putin a semnat decretul prin care lărgeşte domeniul de utilizare a armelor nucleare. Mişcarea intervine în a 1.000-a zi a războiului şi după ce SUA au autorizat Kievul să lovească teritoriul rus / Creşte interesul pentru active de refugiu

Potrivit doctrinei nucleare ruse actualizate, arma nucleară poate fi folosită dacă teritoriul rus este vizat de atacuri aeriene masive, inclusiv convenţionale, cu rachete balistice.

Liderul rus a avertizat SUA şi aliaţii săi europeni să nu permită Ucrainei să lovească adânc în interiorul Rusiei folosind arme occidentale de mare precizie cu rază lungă de acţiune, afirmând că acest lucru le-ar aduce în conflict direct cu ţara sa.

Rachetele ATACMS americane pot avea o rază de acţiune cuprinsă între 140 şi 300 km.

CITEȘTE ȘI Rusia începe să amenajeze adăposturi mobile antiatomice

UN DEPOZIT VIZAT ANTERIOR DE ATACURI

Depozitul de la Karacev care ar fi fost lovit în cursul nopţii cu rachete ATACMS se află la circa 130 km de graniţa cu Ucraina.

Ucraina lansează de luni de zile drone de producţie proprie în interiorul Rusiei, însă armele americane sunt mai distructive. Oficialii ucraineni au declarat că au nevoie de capacitatea de a lovi bazele aeriene şi avioanele pe care Rusia le foloseşte pentru atacuri cu bombe planante şi rachete.

Potrivit RBC-Ucraina, nu este pentru prima dată când depozitul de la Karacev este atacat. Acesta a fost atacat anterior de drone ucrainene în octombrie. La acea vreme, Statul Major al Forţelor Armate ale Ucrainei a declarat că astfel de atacuri creează probleme logistice inamicului şi îi reduc potenţialul ofensiv.

Până în prezent, nu a existat nicio confirmare oficială din partea administraţiei americane că Ucraina a primit permisiunea de a folosi ATACMS pentru atacuri în Rusia. Cu toate acestea, şeful diplomaţiei europene, Josep Borrell, a declarat cu o zi înainte că Ucraina a primit „undă verde” şi că problema a fost discutată la o reuniune a miniştrilor de externe ai UE. În plus, potrivit surselor RBC-Ucraina din cercurile militare şi politice, Marea Britanie şi Franţa vor permite şi ele utilizarea rachetelor de croazieră Storm Shadow/SCALP pe teritoriul Rusiei.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.