Un turist israelian a semnalat faptul că a primit o brăţară de culoare mov, care-i indica cetăţenia, după ce s-a cazat într-un hotel din staţiunea românească Mamaia. Ulterior, povestea a generat revoltă printre turiştii israelieni care aleg să-şi petreacă vacanţa pe malul românesc al Mării Negre, relatează Israel Hayom.
Jurnaliştii israelieni susţin că un turist care-şi petrecea vacanţa pe plaja Mamaia s-a arătat surprins că străinii realizau imediat că este din Israel şi începeau să-i vorbească în ebraică în staţiunea din România. Însă, acesta a descoperit că angajaţii hotelului la care era cazat i-au dat brăţări colorate speciale pentru aşa-numitul ”grup din Israel”.
Turiştii israelieni care vizitează staţiunea Mamaia, considerată cea mai atractivă destinaţie pentru israelienii care vor să meagă la Marea Neagră, sunt identificaţi drept israelieni cu brăţări mov, pe care le primesc de la angajaţii hotelurilor din România.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Arik Kogan s-a arătat surprins că în primele zile de vacanţă toată lumea recunoştea că este israelian. Oamenii începeau să vorbească cu el în ebraică şi ştiau după doar câteva secunde că este din Israel.
După trei zile, acesta a realizat că brăţara mov primită de la hotel era destinată turiştilor israelieni din Mamaia.
Kogan susţine că preţurile se schimbau imediat ce un turist cu o brăţară mov intra într-un bar, vânzătorii ambulanţi îl priveau ciudat şi localnicii ştiau imediat că este din Israel.
”Am ajuns într-un bar de pe plajă şi s-a întâmplat să văd o listă cu brăţările: pensie integrală, jumătate de pensie şi tot aşa, erau o varietate de turişti la hotel. Însă o culoare mi-a rămas în minte mai mult decât oricare, acel mov de la încheietura mea. Grupul Israel. Imediat am realizat că ăsta era un semn pentru israelieni”, a povestit Kogan într-un grup de pe Facebook.
De asemenea, acesta a atras atenţia că israelienii sunt sigurii turişti marcaţi după ţara lor de origine, niciun alt turist străin nu a primit o brăţară specială pentru ţara din care provine.
”Pur şi simplu nu este corect. Sunt de acord că asta ne aduce aminte de acel petic galben”, a precizat Kogan, făcând referire la Steaua lui David pe care evreii au fost obligaţi să o poarte în timpul Holocaustului.
Kogan nu este singurul turist israelian care se plânge de această practică din staţiunea Mamaia.
”E un pericol pentru securitate”.
De asemenea, reprezentanţii ministerului de Externe au precizat că este bizar că israelienii sunt marcaţi cu brăţări mov, care amintesc de Steaua lui David purtată de evrei în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.
Kogan a încercat să obţină un răspuns de la angajaţii hotelului, care au dat vina pe compania turistică Kanfei Meshek.
”Noi nu avem nimic de a face cu aceste probleme care ţin de organizarea internă a hotelului şi cu siguranţă nu am cerut angajaţilor hotelului să-i marcheze pe turiştii israelieni”, se arată într-un comunicat al companiei Kanfei Meshek.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.