Jurnalistul suedez Joakim Medin, arestat şi plasat în detenţie la Istanbul, este acuzat de ”terorism” şi ”insultarea preşedintelui” Recep Tayyip Erdogan, anunţă duminică autorităţile turce, relatează AFP.
”Căutat cu privire la infracţiunile de «apartenenţă la o organizţaie teroristă armată» şi «insultarea preşedintelui», individul a fost arestat la sosirea sa pe aeroportul din Istanbul la 27 martie 2025 şi încarcerat la 28 martie”, anunţă Centrul de luptă împotriva dezinformării al Guvernului turc, care denunţă participarea acestuia la o manifestaţie a Partidului Muncitorilor din Kurdistan (PKK) la Stockholm.
”Acest mandat de arestare nu are nimic a face cu activităţile jurnalistice”, dă asigurări Guvernul turc, după ce a expulzat un jurnalist BBC şi a arestat cel puţin zece jurnalişti turci din cauză că au acoperit contestarea care zguduie Turcia după arestarea primarului Istanbulului Ekrem Imamoglu la 19 martie.
PKK este considerată o organizaţie teroristă de către Turcia şi aliaţii săi din Occident.
Joakim Metin este acuzat de faptul că a participat, ”la 11 ianuarie 2023 la o manifestaţie organizată de către susţinători ai organizţaiei teroriste PKK/KCK la Stockholm", la care o marinetă reprezentându-l pe şeful statului turc a fost ”ironizată”.
”Biroul de Anchetă al Infracţiunilor Teoriste al Parchetului General din Ankara au deschis o anchetă cu privire la acest incident la 13 ianuarie 2023” împotriva unui număr de ”15 suspecţi, între care şi Medin”.
Jurnalistul este acuzat de asemenea de faptul că a ”furnizat contacte între organizaţia teroristă PKK/KCK şi presă”.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...