Ministerul turc al Apărării a anunţat, luni, că lucrează la dezamorsarea unei mine detectate în largul localităţii Igneada (nord-vestul Tuciei), în apropiere de graniţa cu Bulgaria, la două zile după ce descoperirea unei alte mine, care se presupune că ar fi plecat din Marea Neagră, a închis temporar traficul maritim în Strâmtoarea Bosfor, relatează The Washington Post.
”A fost detectată o mină în largul ţărmului Igneada”, care se află în Marea Neagră, luni dimineaţă, ora locală, iar ”echipele de apărare subacvatică (SAS) din regiune au fost transferate rapid la locul incidentului”, a anunţat Ministerul turc al Apărării.
”Mina în cauză a fost securizată de echipele SAS şi a fost iniţiată intervenţia pentru neutralizarea ei”, a mai comunicat ministerul.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Săptămâna trecută, Rusia a avertizat că sute de mine au plutit în Marea Neagră după ce s-au desprins din cablurile din apropierea porturilor ucrainene. Ucraina a respins afirmaţia ca fiind dezinformare, potrivit Reuters.
Sâmbătă, autorităţile turce au comunicat că au dezamorsat o altă mină, a cărei origine nu era clară, dar despre care se credea că a plutit din Marea Neagră în Bosfor, o cale navigabilă esenţială pentru comerţul maritim global care străbate Istanbulul. Astfel, au apărut temeri potrivit cărora conflictul dintre Rusia şi Ucraina ar putea ameninţa traficul în strâmtoare.
Fotografiile în care se observa mina înfăţişau un glob metalic cu vârfuri. Ministrul turc al Apărării, Hulusi Akar, a declarat, sâmbătă, că mina este ”veche”, iar Turcia a luat legătura cu Kremlinul şi Kievul în legătură cu apariţia ei în Bosfor.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.