Premierul grec Alexis Tsipras a promis 500 de milioane de euro în vederea serviciilor de gestionarea catastrofelor la nivel naţional, în timp ce bilanţul incendiilor de la sfârşitul lui iulie a crescut la 93 de morţi, relatează AFP.
”Ceea ce este important astăzi este să se ancheteze în mod obiectiv cu privire la cauzele acestei tragedii şi să se ia toate măsurile necesare pentru a se face astfel încât să nu se repete”, a declarat el joi într-un discurs televizat, în care a anunţat această investiţie susţinută cu fonduri europene de ajutorare.
Bilanţul incendiilor a crescut joi la 93 de morţi, după decesul unei femei la vârsta de 78 de ani la spital şi al unui bărbat, miercuri, la vâesta de 83 de ani.
Protecţia Civilă a publicat o listă a victimelor pe care apar numele a 45 de femei, 35 de bărbaţi, 11 copii şi două persoane neidentificate.
În total, 34 de persoane sunt în continuare spitalizate - dintre care zece în stare critică.
Alexis Tsipras a declarat că a abordat un om de ştiinţă de la societatea Max Planck, un specialist în păduri, pentru a efectua o anchetă independentă cu privire la cauzele incendiilor şi prezentarea unor recomandări.
”Nimic nu poate fi uitat, nimic nu trebuie ascuns”, a adăugat el.
Guvernul său a fost criticat dur din cauza modului în care a gestionat incendiile - cele mai sângeroase din istoria ţării -, care au devastat pe 23 iulie împrejurimile staţiunii balneare Mati, în Atica, regiunea Atenei.
O anchetă judiciară este în curs, cu scopul de a determina eventuale nereguli din partea autorităţilor. Rudele a două victime au declanşat duminică o procedură judiciară contra autorităţilor, pe care le acuză de neglijenţă şi punerea în pericol a vieţii celorlalţi.
Catastrofa a fost urmată de un conflict intern între poliţişti şi pompieri. Aceştia din urmă au salutat răspunsul statului în timpul incendiilor, precizând că rafale de vânt de până la 120 de kilometri sunt principalele responsabile de un bilanţ atât de mare.
Ulterior s-a dezvăluit că poliţiştii nu au putut să izoleze zona, deoarece pompierii nu le-au indicat locul şi amploarea incendiilor.
Dezorientate, numeroase persoane au murit blocate pe străzi strâmte la Mati, iar supravieţuitori au declarat că au aşteptat mai multe ore fără să le vină cineva în ajutor, pe plaje.
Ministrul însărcinat cu poliţia şi comandanţii poliţiei şi pompierilor au fost înlocuiţi în funcţii.
Alexis Tsipras a anunţat săptămâna aceasta distrugerea a 3.200 de locuinţe construite ilegal şi care blochează accesul pe drumuri şi pe coasta Aticii.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...