Belarusul anunţă marţi sosirea unui număr nedeterminat de militari ruşi în vederea unor exerciţii de ”pregătire de luptă”, în februarie, pe care le justifică prin tensiuni tot mai mari cu Occidentul în Ucraina, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Exerciţiile viitoare de pregătire operaţională şi de luptă au loc din cauza agravării situaţiei politico-militare în lume, creşterii continue a tensiunii în Europa, mai ales la frontiera de vest şi de sud a Belarusului”, anunţă într-un comunicat Ministerul belarus al Apărării.

Este vorba despre manevre ruso-belaruse ”improvizate”, a căror amploare, neprecizată, nu necesită o notificare a vecinilor cu privire la detaliile acestora, şi anume Poloniei, Lituaniei Letoniei şi Ucrainei.

Aceste manevre se desfăşoară în două etape.

O primă etapă este prevăzută până la 9 februarie şi implică desfăşurarea de trupe ruse şi belaruse către ”zone ameninţate”, securizarea infrastructurilor de stat şi militare şi protecţia spaţiului aerian.

În cea de a doua etapă, de la 10 la 20 februarie, urmează să aibă loc, în mai multe baze militare din Belarus, manevre propriu-zise, denumite ”Hotărârea uniunii 2022”, o trimitere la o alianţă ruso-belarusă.

Preşedintele belarus Aleksandr Lukaşenko a anunţat aceste exerciţii luni, însă fără să precizeze date.

El a justificat aceste exerciţii prin consolidarea dispozitivului NATO în Polonia şi ţările baltice, la frontiera belarusă, dar şi prin situaţia din Ucraina.

Ruşi au difuzat luni numeroase înregitrări video cu trenuri încărcate cu echipament militar, blindate şi alte vehicule, în vestul Rusiei, îndreptându-se către frontieră.

Aceste manevre din Belarus, un aliat al Moscovei situat la nord de Ucraina, intervine în contextul în care Rusia a comasat zeci de mii de militari la frontiera ruso-ucraineană, alemntând în Occident temeri cu privire la o invazie.

Ele sunt anunţate în contextul în care ruşii şi americanii urmează să se pronunţe cu privire la direcţia unor eforturi diplomatice pe care le depun, în urma unei serii de negocieri care au eşuat să dezamorseze riscul unui nou război în Ucraina.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.