Donald Trump a recunoscut luni, într-o întâlnire în Boroul Oval cu premierul israelian Benjamin Netanyahu - care se află în campanie electorală -, că procurorul special Robert Mueller a acţionat onorabil în ”ancheta rusă”, dar s-a plâns de o ”poveste falsă” şi de persoane pe care le acuză de ”trădare”, relatează Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Suntem mulţumiţi că s-a terminat. 100% în sensul în care trebuia”, le-a declarat preşedintele american unor jurnalişti la Casa Albă.

”Mi-ar fi plăcut să meargă un pic mai repede. Mulţi oameni au făcut lucruri foarte rele, au comis trădări împotriva ţării noastre”, a adăugat el

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

”Sper (...) că cineva se va interesa de aceşti oameni care au făcut mult rău ţării noastre”, a adăugat Trump. ”Pe mine mă interesează de mult timp (...). Ei au minţit Congresul. Mulţi dintre ei. Iar voi ştiţi cine sunt ei”.

”Niciun preşedinte nu ar trebui să treacă din nou prin asta”, a apreciat el.

Întrebat de un jurnalist dacă el consideră că Mueller a acţionat ”onorabil”, Trump i-a răspuns afirmativ.

Trump a declarat că nu l-ar deranja deloc ca raportul Mueller să fie făcut public.

Procurorul special Robert Mueller şi-a încheiat vineri cei doi ani de investigaţii cu privire la o presupusă complicitate între echipa de campanie a lui Donald Trump şi Rusia, în 2016, şi şi-a prezentat raportul secretarului Justiţiei William Barr.

Într-un rezumat de patru pagini, Bill Barr scrie că procurorul Mueller nu a găsit vreo probă a unei complicităţi între echipa lui Trump şi Kremlin în alegerile prezidenţiale americane din 2016.

Raportul lasă, însă, fără răspuns, întrebarea dacă actualul preşedinte al Statelor Unite s-a făcut vinovat de obstrucţionarea justiţiei.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.