Un avion al companiei aeriene Hong Kong Airline cu destinaţia Hong Kong a fost nevoit să-şi devieze ruta, joi, după ce un incendiu a izbucnit în interiorul cabinei, chiar în faţa pasagerilor, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

În imaginile transmise de pasageri pe social media, pot fi văzuţi pasageri şi însoţitori de bord încercând să stingă un incendiu suspect în cabina aeronavei.

Zborul HX115 se deplasa de la Hangzhou la Hong Kong, dar a fost nevoit să devieze spre oraşul Fuzhou, în sud-estul Chinei.

Avionul, un Airbus A320, transporta 160 de pasageri şi opt membri ai echipajului.

Deşi incendiul a fost localizat rapid, cauzele lui nu au fost încă dezvăluite.

Hong Kong Airlines a declarat că organizează un alt zbor pentru a aduce pasagerii înapoi în Hong Kong.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.