Procuratura din Manhattan i-a informat pe avocaţii lui Donald Trump că intenţionează să lanseze o anchetă penală împotriva Trump Organization, dezvăluie The New York Times (NYT), relatează Reuters.
Potrivit cotidianului newyorkez, această anchetă vizează avantaje necuvenite acordate de către Trump Organization directorului financiar al firmei imobiliare, Allen Weisselberg.
Trump Organization, o proprietate a familiei Trump, este condusă de către fostul preşedinte american şi de către Eric Trump, unul dintre fiii acestuia.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Procurorul din Manhattan Cyrus Vance ar urma să anunţe în mod oficial deschiderea acestei anchete împotriva lui Allen Weisselberg şi Trump Organization săptămâna viitoare, dezvăluie NYT.
Contractaţi de Reuters, avocaţi ai Trump Organization nu au răspuns.
Procuratura Manhattanului a anunţat deja că viza un ”comportament posibil infracţional” în cadrul societăţii imobiliare a familiei Trump.
Cyrus Vance a evocat o presupusă fraudă fiscală, o fraudă a unor asigurări şi falsificarea unor documente contabile.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...