Preşedintele american Donald Trump le-a transmis ”salutări călduroase” musulmanilor care sărbătoresc Aid al-Fitr, în contextul în care administraţia sa este criticată din cauză că intenţionează să o rupă cu marcarea acestor sărbători, relatează AFP.
”În numele poporului american, Melania şi cu mine transmitem salutările noastre călduroase musulmanilor care sărbătoresc Aid al-Fitr”, a declarat sâmbătă Trump, citat într-un comunicat.
”În cursul acestei sărbători ni se aminteşte importanţa milei, compasiunii şi nunăvoinţei”, a adăugat el.
”Faţă de musulmanii din lume, Statele Unite îşi reînnoiesc angajamentul de a respecta aceste valori”, a spus el.
Casa Albă a sărbătorit în trecut Aid al-Fitr, care marchează încheierea Ramadanului, prin dineuri sau recepţii, o tradiţie care datează din 1996, din timpul preşedinţiei lui Bill Clinton.
Însă secretarul de Stat Rex Tillerson ar fi respins o cerere a serviciilor sale de a organiza un astfel de eveniment anul acesta.
Trump a fost criticat extrem de dur din cauza retoricii sale ostile musulmanilor, în campania sa prezidenţială, în care a îndemnat la plasarea sub supraveghere a moscheilor din Statele Unite şi a promis să interzică intrarea în ţară a musulmanilor.
La o săptămână după ce a preluat funcţia, el a decretat o interdicţie de intrare în ţară a cetăţenilor mai multor ţări musulmane, care a fost contestată în justiţie după ce a provocat proteste generale.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...