Preşedintele Donald Trump îndeamnă Rusia să pună capăt activităţilor destabilizatoare în Ucraina, relatează The Associated Press.
El îndeamnă de asemenea Moscova să nu mai susţină ”regimuri ostile”, referindu-se la Siria şi Iran.
Trump a cerut Moscovei ca, în schimb, să se alăture ”comunităţii naţiunilor responsabile” în lupta împotriva inamicilor comuni şi în apărarea civilizaţiei.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Şeful statuluii american a adresat aceste îndemnuri Moscovei cu o zi înaintea primei sale întâlniri cu preşedintele rus Vladimir Putin.
Liderul de la Kremlin a anexat Peninsula ucraineană Crimeea în 2014, o anexare pe care Washingtonul nu o recunoaşte, alături de comunitatea internaţională.
Rusia susţine totodată separatişti proruşi care luptă împotriva Kievului în estul ţării.
EUROPA NU SE MAI CONFRUNTĂ CU AMENINŢAREA COMUNISMULUI, LUMEA LUPTĂ CU AMENINŢĂRI NOI
Trump a spus mulţmii, adunate joi la Varşovia să-i asculte acest discurs, că Europa nu se mai confruntă cu ameninţarea comunismului, dar a subliniat că Occidentul luptă acum cu noi ”ameninţări grave”.
Statele Unite şi aliaţii săi europeni au avut de suferit adesea din cauza terorismului, a declarat el în acest discurs.
”Îi vom înfrunta (pe terorişti) şi îi vom învinge”, a promis el.
Preşedintele american a folosit expresia ”terorism islamic radical”, eticheta pe care a aplicat-o frecvent în campania sa electorală extremiştilor, însă pe care a evitat să o folosească la o reuniune a liderilor arabi, în Arabia Saudită, în primul său turneu în străinătate, în mai.
Trump a subliniat că grupări extremiste ameninţă ”modul de viaţă” al Occidentului şi a apărat în mod indirect interdicţiile de călătorie ale administraţiei impuse imigranţilor din unele ţări majoritar musulmane.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...