Donald Trump l-a acoperit de lauri pe Boris Johnson marţi, cu nouă zile înaintea alegeriloor legislative anticipate de la 12 decembrie, respingând acuzaţia că ar vrea să ”complice” campania electorală, relatează Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Cred că Boris este foarte competent şi că va face treabă bună”, a declarat preşedintele american la Londra, unde participă la un summit NATO.

Trump este o figură care creează disensiuni în lumea politică britanică, inclusiv în Partidul Conservator (Tories) al lui Johnson.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

În tabăra de stânga, numele său a devenit un simbol al unui sistem capitalist nedrept, pe care liderul Partidului Laburist (Labour) Jeremy Corbyn promite să-l dezmembreze dacă obţine o victorie în alegeri.

Locatarul Casei Albe îşi afişează dintotdeauna susţinerea faţă de premierul conservator în exerciţiu, pe care-l consideră bine ”înarmat” să scoată Regatul Unit din Uniunea Europeană (UE).

”Eu sunt un fan al Brexitului”, a repetat el marţi.

Premierul britanic în exerciţiu, aflat la putere din iulie, speră să obţină o majoritate cu care să realizeze Brexitul la 31 ianuarie.

Liderul opoziţiei britanice s-a angajat să organizeze un nou referendum.

Corbyn îl acuză pe Johnson de faptul că vrea să cedeze părţi ale Sistemului Naţional britanic de Sănătate (NHS) unor întreprinderi private americane în cadrul unui acord de liber-schimb, ceea ce şeful în exerciţiu al Guvernului dezminte.

Întrebat dacă NHS s-ar putea afla între subiectele negocierilor între Londra şi Washington, Trump a dezminţit.

”Nu, deloc. Eu n-am nimic a face cu asta. Nici măcar nu m-am gândit, sincer”, a spus miliardarul newyorkez.

”Ni l-ar propune pe o tavă de argint pe care nu l-am vrea”, a adăugat el.

În ceea ce priveşte perspectiva de a colabora cu Jeremy Corbyn ca eventual premier, şeful statului american nu are nimic de spus.

”Eu pot să lucrez cu orice. Eu sunt o persoană foarte uşoară”, a spus Trump.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.