Noul preşedinte american Donald Trump anunţă că preconizează să aplice taxe vamale de aproape 25% automobilelor importate în Statele Unite şi de cel puţin acelaşi nivel semiconductorilor şi în sectorul farmaceutic, însă îşi acordă termen până la 2 aprilie să decidă dacă impune aceste taxe vamale sau nu, relatează AFP.
În privinţa automobilelor, Donald Trump a dat asigurări într-o conferinţă de presă, marţi, la Mar-a-Lago, în Florida, că taxa vamală ”va fi de aproximativ 25%”.
El a adăugat că vrea însă ”să dea timp” producătorilor de automobile ”să aibă fabrici aici”, iar astfel ”să nu aibă taxe vamale”.
El a precizat că îşi dă termen până la 2 aprilie pentru a lua o decizie în acest sens.
Întrebat despre sectorul semiconductorilor şi industriei farmaceutice, el a răspuns că taxa vamală ”va fi 25% şi mai mult şi va creşte considerabil în decurs de un an, însă vrem să le dăm timp să vină (...). Vrem să le dăm o şansă” de a-şi stabili fabricile în Statele Unite pentru a evita taxe vamale.
Noul locatar al Casei Albe s-a declarat satisfăcut de faptul că Uniunea Europeană (UE) ”îşi reduce taxele vamale la maşini la nivelul pe care-l avem noi”.
”UE avea taxe de 10% la maşini, iar acum au 2,5%, ceea ce este exact acelaşi nivel ca al nostru. Dacă toată lumea face asta, atunci vom juca cu aceleaşi reguli ale jocului”, a dat el asigurări.
”Iau notă de ceea ce s-a făcut. Însă UE a fost foarte nedreaptă cu noi. Noi avem un deficit comercial de 350 de miliarde de dolari. Ei nu ne cunmpără maşinile, produsele agricole. Ei nu cumpără aproape nimic. Trebuie să rectificăm asta”, a subliniat miliardarul.
Potrivit unor date de la Departamentul Comerţului, deficitul comercial al Statelor Unite la mărfuri cu UE era de 235 de miliarde de dolari în 2024.
În schimb, Statele Unite aveau o balanţă comercială excedentară de 109 miliarde de dolari cu UE în servicii, în 2023, ultimul an al unor date consolidate, potrivit unor date de la Comisia Europeană (CE).
Comisarul european însărcinat cu Comerţul şi Securitatea Economică Maros Sefcovic a sosit marţi la Washington într-o vizită de două zile şi se întâlneşte cu secretarul Comerţului desemnat de către Donald Trump Howard Lutnick şi cu reprezentantul Casei Albe însărcinat cu relaţiile comerciale (USTR) Jamieson Greer.
Atât Howard Lutnick, cât şi Jamieson Greer urmează să fie confirmaţi în funcţie de către Senatul american.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.