Preşedintele american Donald Trump l-a acuzat miercuri pe preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski că este un „dictator” şi l-a avertizat că trebuie să acţioneze rapid pentru a asigura pacea sau riscă să-şi piardă ţara, adâncind o dispută între cei doi lideri care a alarmat oficialii europeni. Atacurile extraordinare - la o zi după ce Trump a susţinut că Ucraina a fost de vină pentru invazia Rusiei din 2022 - au sporit îngrijorarea aliaţilor SUA din Europa că abordarea lui Trump de a pune capăt conflictului Rusia-Ucraina ar putea avantaja Moscova, notează Reuters. Şi la Washington au fost voci inclusiv printre republicanii lui Trump care au simţit nevoia să se delimiteze de afirmaţiile preşedintelui, potrivit CNN.
La mai puţin de o lună de preşedinţie, Trump a răsturnat politica SUA privind războiul, punând capăt unei campanii de izolare a Rusiei cu o convorbire telefonică Trump-Putin şi cu discuţii între înalţi oficiali americani şi ruşi care au exclus Ucraina. Însă ultimele remarci ale lui Trump despre Zelenski şi insistenţa sa de a organiza alegeri au produs consternare.
Câţiva dintre colegii republicani ai lui Trump din Congres au declarat că nu sunt de acord cu afirmaţia preşedintelui potrivit căreia Zelenski este un dictator şi Ucraina poartă responsabilitatea pentru invazia Rusiei. Cea mai remarcabilă luare de poziţie vine din partea lui Mike Pence, fostul vicepreşedinte american în primul mandat al lui Donald Trump. „Dle preşedinte, Ucraina nu a "început" acest război. Rusia a lansat o invazie brutală şi neprovocată, soldată cu sute de mii de victime. Drumul spre pace trebuie să fie construit pe baza adevărului”, a scris pe X Mike Pence şi a dat link la articolul Fox News din 24 februarie 2022 intitulat „Rusia invadează Ucraina în cel mai mare atac din Europa de la al Doilea Război Mondial”.
Mr. President, Ukraine did not “start” this war. Russia launched an unprovoked and brutal invasion claiming hundreds of thousands of lives. The Road to Peace must be built on the Truth.????????????????
— Mike Pence (@Mike_Pence) February 19, 2025
“Russia Invades Ukraine in Largest European Attack Since WWII” @FoxNews (February 24,… pic.twitter.com/HsWGdyCGOz
Deşi nu l-a criticat direct pe Trump, liderul majorităţii republicane din Senat, John Thune - un vechi susţinător al Ucrainei - a spus că Trump are nevoie de „spaţiu” pentru a lucra la un acord de pace şi de sprijin din partea Congresului. „Cred că este în interesul tuturor, Ucraina, Rusia, Europa, Statele Unite, dacă se poate ajunge la o încheiere paşnică a războiului. Deci despre asta este vorba în acest moment şi cred că majoritatea dintre noi dorim să le sprijinim eforturile pe măsură ce se îndreaptă în această direcţie şi sperăm să ajungă la un rezultat pozitiv”, a comentat Thune. Spre deosebire de Trump, el a spus că „nu există nicio îndoială” că Rusia este „agresorul aici”. Thune a ignorat însă întrebările despre ultima postare a lui Trump pe Truth Social, în care îl numeşte pe Zelenski „dictator”, notează CNN.
Influentul senator republican Lindsey Graham din Carolina de Sud a ripostat, de asemenea, la comentariile lui Trump care îl învinuia pe Zelenski pentru războiul cu Rusia. „Când vine vorba de vina pentru invazia rusă din Ucraina, îl învinovăţesc pe Putin mai presus de toţi ceilalţi”, a spus el. Pe de altă parte, Graham a aruncat o parte din vină asupra foştilor preşedinţi democraţi Joe Biden şi Barack Obama şi a adăugat că Trump „este cea mai bună speranţă a Ucrainei de a pune capăt acestui război în mod onorabil şi corect. Cred că va avea succes şi că va atinge acest obiectiv în stilul Trump”, a spus senatorul. Preşedintele ucrainean a dezvăluit miercuri seara, în adresarea sa către compatrioţi, că a discutat cu Lindsey Graham „o persoană foarte constructivă” cu care a convenit să conclucreze pe viitor.
Senatorul republican de Louisiana John Kennedy (fără legătură cu celebra familie Kennedy - n.r.) a declarat că nu este de acord cu Trump că Ucraina a început războiul, dar că administraţia lucrează la un acord care „ridică” Ucraina.
Susan Collins, senatoare republicană, a spus şi ea că nu este de acord cu faptul că Trump dă vina pe Zelenski pentru războiul în curs cu Rusia. „Nu sunt de acord că preşedintele Zelenski este de vină în vreun fel”, a declarat senatoarea din Maine. „A fost o invazie ilegitimă din partea Rusiei”, a punctat ea.
Senatoarea republicană de Alaska Lisa Murkowski a spus că „în mod sigur nu s-ar referi niciodată la preşedintele Zelenski ca la un dictator". Ea a ripostat la comentariile lui Trump care îl învinuiau pe preşedintele ucrainean pentru război, spunând: „Este destul de clar cine a început războiul. A fost absolut Rusia, la directiva lui Putin. Nu cred că ar trebui să existe vreo confuzie cu privire la acest lucru”.
Senatorul de Missouri Eric Schmitt a comentat criticile lui Trump la adresa lui Zelenski, spunând: „Cred că preşedintele Trump, în numele poporului american, încearcă să negocieze pacea între Rusia şi Ucraina”. El a spus că Trump îşi îndeplineşte promisiunea de campanie de a pune capăt războaielor veşnice, adăugând: „Am încredere în preşedintele Trump. Este un maestru al negocierii şi cred că va ajunge la o pace durabilă”. Întrebat dacă este util ca Trump să îl critice pe Zelenski pentru a ajunge la o înţelegere, senatorul republican a spus: „Nu voi intra în tactici. Preşedintele Trump va fi capabil să o livreze”.
Senatorul republican Thom Tillis din Carolina de Nord a declarat pentru CNN că este de acord că alte ţări şi lideri au contribuit la „vulnerabilitatea” din Ucraina, dar a adăugat: „Nu faceţi nicio greşeală, acea invazie a fost responsabilitatea unei singure fiinţe umane de pe faţa acestei planete. Aceasta a fost Vladimir Putin”. Presat cu privire la faptul că Trump l-a numit pe Zelenski „dictator”, Tillis a răspuns că nu a auzit comentariul, dar a spus că „nu este un cuvânt pe care l-ar folosi”.
În ceea ce-l priveşte, senatorul republican Kevin Cramer din Dakota de Nord a declarat că bănuieşte că Trump s-ar putea „poziţiona” pentru o negociere cu Putin. Senatorul a adăugat că „este clar că nu” este corect să se spună că Ucraina a început războiul.
În tabăra democrată, reacţiile au fost mai vehemente. În remarcile de la deschiderea şedinţei Senatului, liderul democrat Chuck Schumer a spus că este „dezgustător” faptul că Trump îl învinuieşte pe Zelenski pentru invazia rusă şi a spus că denaturează adevărul. „Este ruşinos să îl auzim pe preşedinte repetând propaganda lui Putin în timp ce pune bazele unor negocieri care favorizează Rusia pe seama Ucrainei”, a declarat Schumer.
Adam Schiff, senator democrat din California, a spus că declaraţia lui Trump despre Zelenski reprezintă o trădare. „Îngăduinţa sordidă a lui Trump faţă de dictatorul rus va rămâne în istorie. De la Cehoslovacia încoace, un stat democratic nu a mai fost atât de trădat de o putere occidentală”, a punctat pe X senatorul democrat.
Un alt senator democrat celebru, Bernie Sanders, pur şi simplu i-a pus alături pe Putin şi Trump, numindu-i lideri autoritari. „Winston Churchill avea dreptate: Democraţia este cea mai rea formă de guvernare, cu excepţia tuturor celorlalte forme care au fost încercate. Prea mulţi americani au luptat şi au murit apărând democraţia. Trebuie să fim alături de aliaţii noştri europeni împotriva autoritarismului lui Putin şi Trump”, a scris senatorul pe X.
EUROPA ESTE ÎN PANICĂ
În urma ultimelor remarci ale lui Trump, purtătorul de cuvânt al ONU, Stephane Dujarric, a declarat că Zelenski „se află în funcţie după alegeri desfăşurate în mod corespunzător”. Când a fost întrebat cine a început războiul, Dujarric a răspuns că Rusia a invadat Ucraina.
Însă oficialii europeni au fost lăsaţi în şoc de acţiunile administraţiei Trump privind Ucraina din ultimele zile, scrie Reuters.
La o a doua reuniune a liderilor europeni de la Paris, organizată de urgenţă, miercuri, de preşedintele francez Emmanuel Macron, au existat mai multe apeluri la acţiuni imediate pentru a sprijini Ucraina şi a consolida capacităţile de apărare ale Europei, dar puţine decizii concrete.
Macron şi premierul britanic Keir Starmer vor vizita Washingtonul săptămâna viitoare, pe fondul altor întâlniri menite să pună capăt războiului Rusiei în Ucraina, potrivit consilierului pentru securitate naţională al Casei Albe, Mike Waltz.
Zelenski a discutat miercuri cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, cu Macron şi cu premierul britanic Keir Starmer despre abordările pentru un acord de pace, inclusiv despre importanţa garanţiilor de securitate.
Starmer şi-a exprimat sprijinul pentru Zelenski ca lider al Ucrainei ales în mod democratic şi a declarat că este „perfect rezonabil” să fie suspendate alegerile pe timp de război.
Cancelarul german Olaf Scholz a declarat că este „fals şi periculos” ca Trump să îl numească pe Zelenski dictator, a relatat Der Spiegel. „Este pur şi simplu fals şi periculos să îi refuzi preşedintelui Zelenski legitimitatea sa democratică”, a punctat Scholz.
Şi ministrul de externe al Germaniei, Annalena Baerbock, a ripostat la ultimele comentarii ale lui Donald Trump, calificându-le drept „absurde”.
Premierul grec Kyriakos Mitsotakis a declarat că Europa trebuie să se „trezească” din „letargia geopolitică şi economică în care a căzut din păcate de ceva timp”.
„Din păcate, evoluţiile recente şi această viziune diferită asupra lucrurilor din partea Statelor Unite ne obligă acum nu numai să privim adevărul în faţă, ci şi să ne mişcăm cu o viteză foarte mare şi să punem în aplicare deciziile pe care le discutăm de mult timp”, a spus premierul elen. Mitsotakis a făcut aceste comentarii după ce a participat la reuniunea găzduită de Franţa pe tema Ucrainei, unde s-a alăturat virtual discuţiilor.
Cei 27 de membri ai Uniunii Europene au convenit miercuri asupra unui al 16-lea pachet de sancţiuni împotriva Rusiei, inclusiv asupra aluminiului şi navelor despre care se crede că transportă petrol rusesc supus sancţiunilor.
Între timp, Keith Kellogg, emisarul SUA pentru Ucraina, a sosit la Kiev şi a declarat că înţelege „nevoia de garanţii de securitate”, adăugând că o parte a misiunii sale va fi „să stea şi să asculte”.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...