Fostul medic al lui Donald Trump Harold Bornstein a declarat că nu a el a scris în 2015 scrisoarea bomastică prin care certifica sănătatea ”uimitor de excelentă” a candidatului, pe atunci, în alegerile prezidenţiale Donald Trump, relatează CNN.
Pacientul Trump însuşi a scris-o, potrivit lui Bornstein.
”El a dictat acea întreagă scrisoare. Eu nu am scris acea scrisoare”, a declarat marţi Bornstein pentru CNN.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
”Eu doar am conceput-o împreună cu el”, afirmă medicul.
Bornstein se contrazice astfel la mai bine de doi ani după publicarea scrisorii, iar această recunoaştere răspunde unor întrebări recurente despre ultimele alegeri prezidenţiale, comentează CNN. Scrisoarea l-a propulsat pe excentricul medic, cu părul până la umeri şi ochelari rotunzi, în prim-planul scenei publice.
”Forţa sa fizică şi rezistenţa îi sunt extraordinare”, se arăta în scrisoare, publicată de echipa de campanie a lui Trump în decembrie 2015.
”În cazul în care va fi ales, domnul Trump, pot spune fără echivoc, va fi individul cel mai sănătos ales vreodată preşedinte”.
Misiva nu a furnizat prea multe probe în susţinerea acestor afirmaţii, în afară de evocarea unei presiuni arteriale de 110/65, catalogată drept ”uimitor de excelentă”. În ea se arată că Trump a slăbit 6,8 kilograme în anul precedent şi că Trump avea o sănătate cardiovasculară ”excelentă”.
Casa Albă nu a comentat imediat dezvăluirile lui Bornstein.
Mai târziu, când au apărut întrebări despre sănătatea republicanului şi a rivalei sale democrate Hillary Clinton, Bornstein a furnizat o evaluare mai profesionistă, enumerând înălţimea, greutatea şi medicamente prescrise.
El a declarat mai târziu pentru Drew Griffin de la CNN că prima scrisoare nu reprezintă evaluarea sa profesională şi că a încropit-o rapid în timp ce consulta pacienţi.
”Mă grăbeam”, declara el în septembrie 2016. ”Aveam oameni de văzut”.
Medicul a insistat atunci că el a scris scrisoarea.
”Chiar eu am scris această scrisoare? Mda”, declara el.
Acum, Bornstein revine în lumina reflectoarelor, acuzându-l pe un fost bodyguard al lui Trump, Keith Schiller, că i-a jefuit biroul.
El acuză fosta gardă de corp a miliardarului că a luat dosarul medical al lui Trump, împreună cu alţi doi bărbaţi, pe 3 februarie 2017.
În acest context, povestea din spatele scrisorii devine mai clară, comentează CNN.
”Ei trebuie să fi fost aici timp de 25 sau 30 de minute. Asta a provocat mult haos”, a declarat Bornstein pentru NBC News, adăugând că incidentul l-a făcut să se simtă ”violat, îngrozit şi trist”, potrivit BBC.
El a declarat că originalul şi singura copie a dosarului medical al lui Trump, inclusiv analize de laborator, au fost luate de către colaboratori ai acestuia.
Incidentul a avut loc după ce The New York Times a publicat un material în care Bornstein a declarat că i-a prescris lui Trump Propecia, un medicament împotriva calviţiei.
O purtătoare de cuvânt a Casei Albe, Sarah Sanders, a insistat ulterior că incidentul nu a fost o ”percheziţie”, ci o ”procedură standard” a Unităţii Medicale a Casei Albe, care a preluat dosarele medicale ale preşedintelui.
”Este umor negru scrisoarea asta, este simţul umorului meu”, a declarat el. ”Este ca în filmul «Fargo»: ia adevărul şi-l orientează în altă direcţie”, scrie CNN.
Medicul a declarat că Trump a citit scrisoarea în timp ce el soţia sa conduceau în Central Park.
”(Trump) a dictat scrisoarea, iar eu i-am spus ce nu putea să pună în ea”, a declarat Bornstein. ”Au venit să-şi ia scrisoarea cam pe la ora patru”.
Cu câteva săptămâni înainte de publicarea scrisorii, Trump a anunţat pe Twitter că raportul medical al lui Bornstein va arăta ”perfecţiunea”, scrie BBC.
”Sunt norocos şi am fost binecuvântat cu gene măreţe”, a scris pe Facebook Trump, care a devenit cel mai bătrân preşedinte din istoria Statelor Unite.
În ianuarie 2018, Trump a fost supus unei examinări medicale de trei ore, în urma unor speculaţii pe tema sănătăţiii sale mentale.
Medicul său de la Casa Albă Ronny Jackson declara la acea vreme că nu are ”nicio îngrijorare cu privire la capacitatea sa cognitivă sau funcţiile sale neurologice”.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...