Ronny Jackson, medicul militar al Casei Albe, şi-a retras joi candidatura la Departamentul Veteranilor, la conducerea căruia a fost nominalizat de Donald Trump, în urma unor dezvăluiri cu privire la abateri la locul de muncă, scrie AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Îi voi fi mereu recunoscător preşedintelui Trump pentru încrederea pe care mi-a acordat-o dându-mi această şansă, însă îmi retrag cu regret nominalizarea la postul de secretar al Veteranilor”, a anunţat Ronny Jackson într-un comunicat.

Candidatul lui Trump a fost acuzat de prescierea discutabilă a unor medicamente, de faptul că s-a aflat în stare de ebrietate şi a avariat un vehicul guvernamental, scrie BBC News.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Jackson a respins în comunicat ”atacuri anonime şi fără fundament” la adresa caracterului şi integrităţii sale.

El urma să fie audiat în Senat miercuri în vederea confirmării în funcţie 

Audierea a fost amânată, după ce senatori din ambele partide au anunţat că vor să examineze acuzaţiile formulate de 23 de foşti actuali colegi de-ai săi.

Acuzaţiile au fost formulate într-un document de două pagini, din care au fost divulgate în presă fragmente de către membri democraţi ai Comisiei însărcinate cu Afacerile Veternailor în Senat.

Potrivit documentului, Jackson este prezentat drept ”complet imoral”, ”100% temperamental”, ”toxic”, ”exploziv”, ”abuziv” şi ”volatil”.

El a fost prezentat, de asemenea, drept ”cea mai lipsită de etică persoană cu care am lucrat vreodată”, ”necinstit” şi ”vrednic de dispreţ”.

Jackson ”îşi pierde cumpătul din cauza unor lucruri mărunte” şi a fost ”răzbunător” şi ”răutăcios”, se mai arată în document.

Preşedintele american Donald Trump a declarat telefonic, joi, la Fox News, că Jackson este o victimă a unor ”acuzaţii false”. ”Ei încearcă să distrugă omul”, a spus şeful statului.

Trump a spus că l-a avertizat ”acum o zi sau două” că vede ”încotro bate asta”.

”Democraţii sunt obstrucţionişti”, a adăugat Trump, părând agotat. ”Este oribil ceea ce fac”.

Fiica şi consiliera preşedintelui Ivanka Trump a părut să confirme că Jackson va rămâne în funcţia pe care o ocupă în prezent la Casa Albă.

Ea a scris într-un mesaj postat pe Twitter că ”abia aşteaptă să-i vadă zâmbetul cald zilnic la Casa Albă”.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.