Treizeci şi nouă de cadavre au fost descoperite într-un camion, în noaptea de marţi spre miercuri la Grays, în Essex, în apropiere de Tamisa, la 25 de kilometri est de Londra, iar şoferul, un tânăr în vârstă de 25 de ani originar din Irlanda de Nord, a fost arestat sub acuzaţia de crimă, a anunţat poliţia britanică, relatează AFP şi Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Potrivit primelor elemente ale anchetei, camionul venea din Bulgaria şi a intrat în Regatul Unit la 19 octombrie, la Holyhead, un port situat pe coasta de vest a Marii Britanii, care deserveşte Irlanda.

Nicio precizare nu s-a făcut imediat cu privire la originea victimelor şi nici dacă acestea sunt migranţi.

Evenimente

5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii

Numeroşi migranţi au încercat să intre pe teritoriul Marii Britanii în ultimii ani, ascunzându-se în remorci de camioane sau la bordul unor ambarcaţiuni care traversează Canalul Mânecii.

În urma unei consolidări a controalelor pe coastele Canalului Mânecii, Irlanda poate constitui o ţară de tranzit pe rutele migraţiei, din cauza frontierelor deschise cu Regatul Unit.

În septembrie 2015, 71 de cadavre ale unor migranţi venind din Bulgaria au fost descoperite într-un camion în Austria.

”Procesul de identificare a victimelor este în curs”, a anunţat într-un comunicat şeful Poliţiei din Essex Andrew Mariner, care a apreciat că este vorba despre un proces de durată.

”L-am arestat pe şoferul TIR-ului, fără îndoială culegături cu accidentul, care rămâne în custodia poliţiei. Ancheta noastră continuă”, a anunţat şeful poliţiei.

Poliţia a fost alertată către ora locală 1.40 (3.40, ora României) de către serviciile de salvare, care au descoperit victimele, precizează într-un comunicat Poliţia din Essex.

Este vorba despre 38 de adulţi şi un minor.

Şoferul camionului a fost plasat în arest preventiv, a precizat oficialul citat.

Un dispozitiv de securitate a fost implementat la faţa locului, iar accesul în zona industrială Waterglade, în care a fost descoperit camionul, a fost închis.

Premierul britanic Boris Johnson s-a declarat ”îngrozit”.

”Sunt îngrozit de acest tragic incident din Essex. Sunt ţinut la curent, iar Home Office (Ministerul britanic de Interne) va colabora strâns cu Poliţia din Essex pentru a înţelege cu exacitate ceea ce s-a întâmplat. Mă gândesc la toţi cei care şi-au pierdut viaţa şi la rudele lor”, a scris Johnson pe Twitter.

”Ce veste tragică cu privire la aceste morţi”, a scris anterior pe Twitter ministrul de stat britanic însărcinat cu Imigraţia Brandon Lewis. ”Ne gândim la victime, la familiile şi prietenii lor. Poliţia acţionează pentru ca cei vinovaţi să ajungă în justiţie”, a adăugat el.

Ministrul britanic de Interne Priti Patel s-a declarat, pe Twitter, ”şocată şi întristată de acest incident în întregime tragic”.

În Franţa, deputata din Drôme Mireille Clapot a reacţionat tot pe Twitter faţă de această ”oroare”.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.