Trei persoane au murit, iar alte zeci au fost rănite după ce avionul de linie cu peste 180 de persoane la bord s-a dislocat, după ce a ieşit de pe pistă, miercuri, la aterizare, la Istanbul relatează AFP.
Fuzelajul aeronavei, un Boeing 737 aparţinând companiei aeriene private turce Pegasus, s-a rupt în trei şi a ieşit de pe pista Aeroportului Internaţional Sabiha Gökçen, situat pe malul asiatic al Istanbulului, potrivit unor imagini difuzate de postul CNN-Türk.
Avionul, care venea de Iazmir, în vestul Turciei, a făcut acest accident din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile, potrivit guvernatorului Istanbulului Ali Yerlikaya.
Trei cetăţeni turci au murit, iar 179 de persoane au fost rănite, a anunţat ministrul Sănătăţii Fahrettin Koca într-o declaraţie de presă.
La bordul avionului se aflau 177 de pasageri şi şase membri ai echipajului, potrivit agenţiei de presă de stat Anadolu - şi nu 177 de persoane, aşa cum au anunţat anterior autorităţile turce.
Potrivit unei corespondente AFP de la faţa locului, aeronava s-a rupt în două locuri după ce a ieţit de pe pistă.
Partea din faţă a fuzelajului, unde se află cabina piloţilor şi primele rânduri de locuri, s-a desprins de restul aeronavei şi s-a răsturnat. O a doua ruptură a avut loc la nivelul ultimei treimi a avionului, cu ultimele zece rânduri de locuri şi coada aeronavei.
CĂDERE DE 40 DE METRI
Guvernatorul istanbulului Ali Yerlikaya a declarat că avionul a ”alunecat aproximativ 60 de metri” după ce a ieşit de pe pistă, după care a ”căzut de la înălţime de 30-40 de metri” de pe un terasament.
”Accidentul ar fi putut să aibă consecinţe şi mai grave”, a subliniat el.
Presa turcă scrie că mai mulţi cetăţeni străini se aflau la bordul avionului, dar naţionalităţile lor nu erau cunoscute imediat.
Nici compania Pegasus şi nici autorităţile aeroportuare nu au putut fi contactate imediat.
Câteva zeci de salvatori au acţionat în ploaie, în timp ce alţii se deplasau în interiorul carlingii pe care o iluminau cu lanterne, potrivit corespondentei AFP.
Ambulanţe aşteptau în apropiere de aeronavă.
Plane skids off runway and breaks into three pieces at Istanbul's Sabiha Gokcen airport — no reported fatalities https://t.co/GMW8fGMYcK pic.twitter.com/Oq8sTUJgUi
— BBC News (World) (@BBCWorld) February 5, 2020
Incendiul care a izbuncit după accident a fost controlat de pompieri, potrivit Anadolu.
Un procuror de la Istanbul a deschis o anchetă în vederea stabilirii cauzelor accidentului, potrivit agenţiei.
Aeroportul Sabiha Gökçen a fost închis tuturor zborurilor, iar avioanele au fost redirecţionate către Aeroportul Internaţional Istanbul, pe malul european al capitalei economice a Turciei.
Situat la intersecţia Europei, Asiei, Orientului Mijlociu şi Africii, Istanbulul este o placă turnantă majoră în transportul aerian.
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan intenţionează să transforme oraşul în prima destinaţie aeriană mondială, cu ajutorul megaaeroportului Istanbul, inaugurat în 2018.
Însă metropola cu 15 milioane de locuitori este măturată frecvent de rafale puternice de vânt şi ploi torenţiale care complică sarcina piloţilor.
Condiţiile climatice, care pot fi extreme iarna, obligă autorităţile portuare să anuleze zboruri.
Incidente minore - ieşiri de pe pistă şi coliziuni cu păsări - au loc uneori pe cele două aeroporturi internaţionale din oraş.
La începutul lui ianuarie, alt avion a ieşit de pe pistă pe Aeroportul Sabiha Gökçen. Nimeni nu a fost rănit în incident.
În 2018, un avion aparţinând companiei Pegasus a ieşit spectaculos de pe pistă la Trabzon, în nord-estul Turciei, şi şi-a terminat cursa suspendat pe o parte, pe faleză. Nimeni nu a fost rănit în acest accident.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...