Trei avioane de spionaj americane au fost interceptate în mod ”neprofesionist” de către aviaţia rusă în weekend, la Marea Mediterană, anunţă miercuri Pentagonul, care precizează că nu s-au înregistrat răniţi, relatează AFP.
Este vorba despre trei incidente separate cu privire la avioane de tip P-8A aparţinând Marinei americane (US Navy) care ”survolau (Marea) Mediterana, în spaţiul aerian internaţional, la momentul la care au avut loc interceptările”, a anunţat un purtător de cuvânt al Departamentului american al Apărării, căpitanul de vas Mike Kafka.
”În pofida faptului că nu a fost rănit nimeni, interacţiuni ca acestea pot fi sursa unor neînţelegeri şi erori susceptibile să conducă la consecinţe mai grave”, a declarat el.
Statele Unite au protestat ”prn canale diplomatice”, pe lângă Moscova, faţă de aceste incidente.
Potrivit unui oficial american care a cerut protecţia anonimatului, unul dintre avioanele ruse s-a apropiat în mod periculos de un avion american.
Aceste incidente aeriene intervin într-o perioadă de tensiuni extreme între Statele Unite şi Rusia cu privire la Ucraina.
Occidentul este îngrijorat de mai multe săptămâni de riscul unui atac în Ucraina al Rusiei, care a comasat peste 100.000 de militari la frontiera acestei foste republici sovietice, o situaţie explozivă care se află în centrul celei mai grave crize cu Moscova de la sfârşitul Războiului Rece.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...