O decizie a primarului de extremă dreapta a oraşului italian Monfalcone de a interzice rugăciunile musulmanilor în centre culturale a provocat tensiuni, locuitorii provenind din Bangladesh şi alte ţări afirmând că măsura, alături de interzicerea purtării burkini la plajă, face parte dintr-o agendă anti-islamică, relatează The Guardian.
Ca parte a acestor tensiuni, asociaţia culturală musulmană Darus Salaam, de pe Via Duca d’Aosta, a fost şocată după ce a primit un plic care conţinea două pagini ale Coranului, parţial arse.
Până atunci, locuitorii musulmani din oraşul portuar Monfalcone, din Marea Adriatică, trăiau relativ paşnic de mai bine de 20 de ani.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Plicul a fost primit după ce primarul Anna Maria Cisint a interzis rugăciunile în incinta asociaţiei.
”A fost dureros, o insultă gravă la care nu ne aşteptam niciodată. Dar nu a fost o coincidenţă. Scrisoarea a fost o ameninţare, generată de o campanie de ură care a alimentat toxicitatea”, a spus Bou Konate, preşedintele asociaţiei.
Populaţia din Monfalcone a trecut recent de 30.000 de locuitori. O astfel de tendinţă demografică pozitivă ar semnifica de obicei o veste bună într-o ţară care se confruntă cu o scădere rapidă a natalităţii, dar în Monfalcone, unde Cisint cultivă o agendă anti-islam de când a câştigat primul mandat în 2016, creşterea nu a fost binevenită.
Creşterea populaţiei oraşului este atribuită în mare parte şantierului naval întins, deţinut de gigantul controlat de stat Fincantieri, a cărui politică de externalizare a forţei de muncă în ultimele două decenii a condus la un aflux uriaş de muncitori străini calificaţi, în principal din Bangladesh.
Forţa de muncă imigrantă mai ieftină îi depăşeşte cu mult pe italieni, mai ales în perioadele de vârf în construcţia de nave de croazieră uriaşe.
Comunitatea din Bangladesh din Monfalcone a fost întărită şi mai mult de rudele sosite printr-o politică de reunificare a familiei, pe care Cisint ar dori să o restricţioneze, şi de copiii lor născuţi în Italia.
Astăzi, comunitatea reprezintă 6.600 din totalul de 9.400 de persoane născute în străinătate din Monfalcone, conform cifrelor furnizate de Cisint în timpul unui interviu acordat The Observer.
Imigraţia a schimbat structura oraşului. Există o serie de magazine şi restaurante deţinute de străini şi o reţea de piste de biciclete folosite în cea mai mare parte de oamenii din Bangladesh, ale căror biciclete sunt principalul mod de transport.
”Dacă nu ar fi contribuţia comunităţii străine, Monfalcone ar deveni un oraş fantomă”, a spus Enrico Bullian, un consilier de stânga pentru regiunea Friuli-Venezia Giulia.
Cisint, politiciană susţinută de partidul Liga a lui Matteo Salvini şi de Fraţii Italiei, partidul condus de premierul italian, Giorgia Meloni, a obţinut o realegere uşoară în 2022, mai ales pe tema anti-imigraţie care a facilitat ascensiunea la putere a Italia a extremei drepte.
Una dintre primele ei politici a fost să elimine băncile din piaţa principală, pentru că erau folosite în principal de imigranţi.
Cisint a încercat să limiteze numărul copiilor străini în şcoli, în timp ce crichetul, popular printre cei din Bangladesh, a fost eliminat de la festivalul sportiv.
Vara trecută, ea a interzis femeilor musulmane să poarte burkini la plajă.
Dar interzicerea rugăciunilor formulată de Cisint în noiembrie, care se aplică şi unui al doilea centru cultural musulman din oraş, a fost cea care a avut cel mai mult efect.
”A avut un impact enorm. Ne-am rugat în pace aici de peste 20 de ani. Dar acesta nu era doar un loc pentru rugăciune – oamenii veneau să se întâlnească, să discute. Copiii au venit pentru lecţiile după şcoală. Există multe centre culturale islamice în toată Europa unde te poţi ruga şi nimeni nu împiedică acest lucru”, a spus Konate, un inginer care locuieşte în Italia de 40 de ani.
Cisint a susţinut că musulmanii au încălcat regulile de planificare urbană, deoarece locaţia a fost destinată utilizării comerciale şi nu pentru cult. Siguranţa a fost un alt factor, a spus ea, după ce cetăţenii i-au trimis fotografii în care ”sute de oameni” intră acolo.
”Nu am spus ”închideţi şi nu trebuie să vă rugaţi. Spaţiul era folosit într-un mod distorsionat – era o moschee. Ei trebuie să respecte legile”, a spus Cisint pentru Observer.
Interdicţia vine cu o propunere a partidului Fraţii Italiei lui Meloni din Italia de închidere la nivel naţional a sute de spaţii de rugăciune musulmane care nu se află în moschei.
Solicitată să comenteze ”situaţia Monfalcone” în timpul unei conferinţe de presă la începutul lunii ianuarie, Meloni, care a criticat de mult timp ”islamizarea” în Europa, a spus: ”Cei care aleg să trăiască în Italia trebuie să respecte normele italiene”.
Konate a spus că musulmanii din Monfalcone au respectat întotdeauna legile, dovadă în acest sens este rata de criminalitate extrem de scăzută a oraşului şi că motivul primarului a fost să le reducă dreptul constituţional italian de a se ruga.
Dar, după ce a trăit pasiv cu antagonismul ani de zile, el a spus că interzicerea a marcat un moment de ”încărcare”.
Pe 23 decembrie, aproximativ 8.000 de persoane au protestat împotriva măsurii şi a campaniei anti-islam a lui Cisint, despre care mulţi cred că este folosită pentru a-şi ridica profilul în speranţa de a candida la alegerile europene din iunie.
De asemenea, comunitatea musulmană face apel împotriva interzicerii rugăciunii, la tribunalul administrativ regional.
”Pentru prima dată, am spus ”trebuie să ne apărăm””, a spus Konate, care, la fel ca mulţi dintre musulmanii din Monfalcone, este cetăţean italian.
Cisint a spus că creşterea exponenţială a populaţiei născute în străinătate a pus presiune asupra serviciilor sociale din Monfalcone. Dar ea nu are nicio problemă cu cealaltă comunitate străină semnificativă a oraşului – românii.
”Ei vin, se integrează şi respectă normele italiene”, a spus ea.
Cisint recită o listă de stereotipuri despre musulmani, cum ar fi femeile forţate să poarte măşti şi să meargă în spatele bărbaţilor. Ea susţine că a făcut multe pentru comunitate, inclusiv construirea mai multor şcoli ”pentru că au atât de mulţi copii”.
Ea îi acuză pe musulmani că nu vor să înveţe italiană, iar dacă o fac, obiectivul principal este obţinerea cetăţeniei.
Dar, la o lecţie de italiană susţinută de voluntari, o femeie musulmană a spus că este greu să găseşti locuri în clasele conduse de autoritate.
Profesorul ei, Cinzia Benussi, a spus: ”Se pare că totul este făcut pentru a le îngreuna viaţa locuitorilor din Bangladesh”.
Pe fondul tensiunilor, a fost înfiinţat un grup de femei alcătuit din italience native şi născuteî n străinătate, pentru a reduce decalajul cauzat de politicile lui Cisint.
Nahida Akhter, o studentă în vârstă de 27 de ani şi fiica unui muncitor Fincantieri care locuieşte în Monfalcone încă de când era mică, a declarat la o întâlnire recentă:
”Este important să avem acest grup pentru a împărtăşi idei şi a ajuta la schimbarea părerii celor care sunt fixaţi pe aceleaşi prejudecăţi.”
Fulvia Taucer, un consilier financiar, a adăugat: ”Nu a existat niciodată o problemă cu această comunitate... Monfalcone este casa tuturor”.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.