Tehernaul i-a avertizat luni pe europeni împotriva oricărei escaladări în reacţia lor faţă de măsurile luate de Iram în vederea reducerii angajamentelor pe care şi le-a asumat în domeniul nuclear faţă de comunitatea internaţională, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Dacă anumite părţi ale Acordului (de la Viena din 2015 în dosarul nuclear iranian) s-ar comporta în mod ciudat şi neaşteptat, atunci noi vom sări toate etapele următoare (ale planului reducerii angajamentelor anunţat în mai) şi le vom pune în practivă pe ultimele”, a ameninţat un purtător de cuvânt al Ministerului iranian de Externe, Abbas Moussavi, într-o conferinţă de presă la Teheran.

Moussavi, care răspundea unei întrebări despre atitudinea pe care o va adopta ţara sa în cazul în care europenii ar reacţiona ”viguros” faţă de ultimele anunţuri iraniene, nu a precizat natura acestei ultime ”etape”.

Parisul Londra şi Berlinul sunt cele trei părţi europene ale Acordului de la Viena din 2015.

Acest pact este ameninţat de către Statele Unite, care au decis să se retragă din el în mai 2018 şi să restabilească sancţiuni economice impuse Republicii islamice.

La 8 mai, exact la un an de la ziua retragerii americane, Teheranul a anunţat că va începe să renunţe la anumite angajamente pe care şi le-a asumat la Viena, cu scopul de a obliga părţile rămase în acord să îl ajute să ocolească sancţiunile americane.

Fără o reacţie din partea lor, Teheranul a ameninţat să se dezangajeze puţin câte puţin la un interval de 60 de zile.

După primele 60 de zile, Iranul a confirmat duminică faptul că de-acum urmează să îmbogăţească uraniu la un nivel care depăşeşte limita de 3,67% - o cifră referitoare la conţinutul de izotopi de uraniu 235 - stabilită prin Acordul de la Viena.

În comunicate distincte, Londra şi Berlinul au îndemnat Teheranul să revină asupra deciziei, iar parisul şi-a exprimat ”marea îngrijorare” şi a cerut Iranului să înceteze orice activitate ”neconformă” acordului.

Răspunzând întrebării unui jurnalist cu privire la faptul dacă o ieşire din Acordul de la Viena şi din Tratatul Neproliferării Nucleare (TNP) sunt pe masă, Moussavi a repetat că ”toate opţiunile sunt pe masă, inclusiv aceasta, sunt posibile în viitor, dar nicio decizie nu a fost luată încă” în acest sens.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.