Talibanii au interzis frizerilor din provincia afgană Helmand să radă şi să fasoneze bărbile, susţinând că acest lucru încalcă interpretarea lor a legii islamice, relatează BBC.
Poliţia religioasă talibană a spus că oricine va încălca noua regulă va fi pedepsit. Unii bărberi din capitala Kabul au spus că au primit de asemenea ordine similare.
Instrucţiunile sugerează o revenire la restricţiile dure din timpul primei perioade în care gruparea a condus ţara, 1996 - 2001, în ciuda faptului că a promis o guvernare mai blândă. De când au preluat puterea, la jumătatea lunii august, talibanii şi-au pedepsit aspru oponenţii.
Într-un anunţ plasat în saloanele din sudul provinciei Helmand, ofiţerii talibani au avertizat că frizerii trebuie să respecte legea Sharia privind tunsorile şi bărbile.
„Nimeni nu are dreptul să se plângă”, se arată în anunţul văzut de BBC. „Militanţii continuă să vină şi să ne ordoneze să nu mai fasonăm bărbile”, a spus un bărbier din Kabul. „Unul dintre ei mi-a spus că pot fi trimis inspectori sub acoperire pentru a ne prinde”.
Un altul, care conduce unul dintre cele mai mari saloane din oraş, a dezvăluit că a primit un apel telefonic de la cineva care susţinea că este oficial al guvernului. L-a instruit să înceteze „să urmeze stilurile americane” şi să nu mai radă ori fasoneze barba nimănui.
În timpul primei perioade la putere, talibanii au interzis coafurile extravagante şi au insistat ca bărbaţii să îşi lase bărbile să crească. Însă de atunci a devenit populară înfăţişarea proaspăt bărbierită şi mulţi afgani mergeau la saloane pentru tunsori la modă. Bărbierii, care au dorit să rămână anonimi, au spus că noile reguli le afectează afacerile.
„Mulţi ani, salonul meu a fost un loc unde tinerii veneau să se radă cum doreau şi să arate modern. Nu are sens să continui afacerea asta”, a afirmat unul dintre ei.
Un altul a spus că „saloanele şi bărbierii devin afaceri interzise”. „Asta a fost meseria mea timp de 15 ani şi nu cred că pot continua”.
În oraşul vestic Herat, un bărbier a spus că, deşi nu a primit ordinul oficial, a încetat să mai fasoneze bărbile.
„Clienţii nu îşi mai rad bărbile pentru că nu vor să fie vizaţi pe stradă de militanţii talibani. Vor să se amestece şi să arate ca ei”. Deşi a redus preţurile pentru tunsori, afacerea lui e în declin. „Nimănui nu îi mai pasă de tunsoare sau modă”, a completat bărbatul.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.