Conducătoarea birmană Aung San Suu Kyi a promis luni, la Tokyo, mai multă transparenţă cu privire la modul cum Guvernul său gestionează criza rohingya, în contextul în care Myanmarul caută să atragă investiţii, înaintea unui summit regional, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Sunt pregătită să recunosc că avem de înfruntat provocări, mai ales în Rakhine, şi dificultăţile pe care le avem pe frontul păcii”, a declarat conducătoarea, referindu-se la statul din vestul Myanmarului unde locuiau membrii minorităţii musulmane apatride rohingya.

Peste 700.000 de rohingya au fugit în 2017 din calea violenţelor militarilor birmani şi unor miliţii busdite şi s-au refugiat în Bangladeshul vecin, unde trăiesc de atunci în imense tabere improvizate. ONU a evocat un ”genocid”.

”Noi nu le ascundem această stare de lucruri prietenilor noştri”, a adăugat ea în faţa unui public alcătuit din oameni de afaceri japonezi, înaintea unui summit la care urmează să ia parte, la Tokyo, ţări din Asia de Sud-Est.

Laureata Nobelului pentru Pace, un fost simbol al democraţiei, a fost criticată din cauza răcelii sale, lipsei de comapsiune şi de acţiune faţă de soarta rezervată musulmanilor rohingya. Ea nu a condamnat niciodată violenţele.

”Suntem conştienţi că pacea, reconcilierea, armonia, statul de drept, drepturile omului, toate acestea trebuie liuate în considerare atunci când căutăm investiţii suplimentare, mai multe oportunităţi economice”, a continuat ea.

”Vrem să fim foarte deschişi şi transparenţi faţă de prietenii noştri”, a spus ea. ”Dacă aveţi preocupări, îngrijorări, să discutăm despre ele, vă rog, la lumina zilei”.

Ea urmează să se întâlnească marţi cu premierul japonez Shinzo Abe, gazda summitului.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.