Autorităţile britanice au evacuat marţi după-amiază sute de pasageri, după declanşarea unei alarme de incendiu în terminalul 3 al aeroportului londonez Heathrow. Însă, reprezentanţii aeroportului au precizat că nu au descoperit niciun incendiu, relatează The Sun şi Reuters.
”Echipele noastre au întreprins o investigaţie şi nu există niciun incendiu în terminalul 3, în ciuda alarmei. Pasagerii vor fi direcţionaţi, în cel mai scurt timp posibil, înapoi în terminal”, a declarat un reprezentant al aeroportului Heathrow.
Iniţial, reprezentanţii aeroportului au precizat că investighează o problemă urgentă în terminalul trei al celui mai mare aeroport din Europa.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Pasagerii au postat pe reţelele sociale mai multe imagini cu haosul declanşat în terminal, inclusiv cu mai multe persoane blocate pe un coridor al aeroportului Heathrow.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.