Conferinţa pe tema dezvoltării palestiniene, coorganizată de Statetele Unite marţi şi miercuri în Bahrain, ar putea să permită Washingtonului să-i apropie pe aliaţii săi la Golful Persic, în momentul unor tensiuni cu inamicul lor comun Iranul, relatează AFP.
Statele Unite au făcut publică sâmbătă partea economică a planului lor de pace în O.Mijlociu, care urmează să fie prezentat la Manama - în absenţa palestinienilor.
Autoritatea palstiniană boicotează această reuniune, intitulată ”De la pace la prosperitate”, la care participă, în schimb, puterile regionale de la Golful Persic - Arabia Saudită şi Emiratele Arabe Unite (EAU), în cursul căreia Statele Unite prezintă partea economică a planului lor de pace în Orientul Mijlociu, aşteptat de mult timp.
Israelienii şi-au anunţat participarea, însă nu au precizat dacă trimit o delegaţie oficială sau simpli oameni de afaceri în Bahrain, o ţară cu care nu întreţin relaţii diplomatice.
Hussein Ibish, un cercetător de la Arab Gulf States Institute din Washington, consideră că ţările de la Golful Persic ”sunt conştiente că o conferinţă pe tema dezvoltării palestiniene fără palestinieni şi fără participarea oficială a israelului este ridicolă”.
”Cred că ei vor mai ales să obţină note bune din partea administraţiei trump, mai ales în acest timp de tensiuni cu Iranul”, a dat el asigurări AFP.
”Ei ştiu că asta nu va conduce la nimic şi este, pentru ei, o modalitate de a coopera cu Washingtonul care nu-i costă nimic, odată de pot să o facă sub acoperirea ajutprtării palestinienilor, într-un context în care nu exista vreun rezultat concret”.
Echipa americană, condusă de către ginerele şi consilierul preşedintelui american Jared Kushner, urmează să dezvăluie detaşiile planului său economic. Administraţia americană a anunţat sâmbătă că speră să strângă peste 50 de miliarde de dolari şi să înfiinţeze un milion de locuri de muncă pentru palestinieni - pe o perioadă de zece ani şi să dubleze Pridusul Intern Brut (PIB) al palestinienilor.
Provocând furia palestinienilor, Guvernul american a anunţat că banii urmează să fie gestionaţi de cătte o bancă internaţională de dezvoltare, cu scopul de a asigura o guvernanţă mai bună şi de a evita corupţia. Este neclar cine va plăti factura şi dacă ţările de la Golful Persic vor voi să participe înaintea încheierii unui acord politic.
Mişcarea islamistă palestiniană Hamas, care deţine controluş în Fâşia Gaza, a respins, de asemenea, în mod categoric, conferinţa de la Manama. Unul dintre liderii mişcării, Ismail Haniyeh, a apreciat că acest ”atelier” vizează să transforme ”cauza palestiniană dintr-o cauză politică într-o cauză economică”.
În pofida faptului că ăartea economică nu menţionează Hamasul, el afirmă că urmăreşte să ajute Fâşia Gaza, de exemplu printr-o modernizare în valoare de 590 de milioane de dolari a principalei centrale electrice din enclavă.
”Eu nu cred (...) că absenţa liderilor palestinieni (...) contrazice în vreun fel voinţa americană de a fortifica alianţa care se naşte, încă oficioasă, care reuneşte Statele Unite, israelul şi anumite ţări de la Golful Persic împotriva Iranului”, apreciază analistul specialist în Orientul Mijlociu Neil Partrick.
”Priorităţile în domeniul securităţii naţionale din Arabia Saudită, EAU şi Bahrain împotriva Iranului cântăresc mai greu decât presiunea ideologică care a apăsat-o cauza palestiniană asupra liderilor arabi”, a declarat el pentru AFP.
”DE SUB MASĂ, PE MASĂ”
”Dacă vrei să uneşti toată lumea împotriva Iranului, trebuie să faci să avanseze procesul de pace” între israelieni şi palestinieni, apreciază la rândul său Yoel Guzansky, un fost director al Secţiei ”ţările de la Golful Persic” din cadrul Consiliului Naţional israelian al Securităţii.
Israelul şi-a intensificat anul trecut eforturile în vederea strângerii legăturilor cu ţările de la Glaful Persic, însă fără să recunoască în mod oficial acest lucru. În octombrie, premierul în exerciţiu Benjamin Netanyahu a efectuat prima sa vizită în Oman.
Câteva zile mai târziu, ministrul israelian al Sportului Miri Regev a vizitat faimoasa Moschee Şeic Zayed, la Abu Dhhabi, iar ministrul israelian al Comunicaţiilor Ayoub Kara a susţinut un discurs la o conferinţă la Dubai.
Anul trecut, într-un interviu acordat revistei americane The Atlantic, prinţul moştenitor al Arabiei Saudite Mohammed bin Salman declara că israelienii, la fel ca palestinienii, ”au dreptul să deţină propriul pământ”.
Hussein Ibish consideră însă că ”o adevărată apropiere între Israel şi ţările de la Golful Persic, deschisă şi semnificativă, nu este pe ordinea de zi” atât timp cât procesul de pace va rămâne într-un punct mort, iar problema Ierusalimului nu este soluţionată.
Iar potrivit lui Yoel Guzansky, ”este mai dificil să închei acorduri discrete, pe sub masă, decât să închei un acord în regulă pe masă”.
Liderii palestinieni sunt extrem de suspicioşi faţă de Jared Kushner - un apropiat al familiei Netanyahu şi preşedintelui Trump, care a recunoscut Ierusalimul drept capitală a Israelului.
Reprezentanţi americani au sugerat că planul de pace final - care ar urma să fie dezvăluit după noiembrie - ar putea să nu menţioneze înfiinţarea unui stat palestinian idependent, rupând astfel linia urmată de diplomaţia americană în ultimele decenii.
Preşedintele palestinian Mahmoud Abbas a declarat sâmbătă că ”situaţia economică nu trebuie să fie discutată înainte să aibă loc o discuţie a situaţiei politice”.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...