Statele Unite se aliniază la măsuri drastice adoptate de unele ţări europene în lupta împotriva noului coronavirus - prin limitarea adunărilor la zece persoane, prima interdicţie de circulaţie pe timpul nopţii în statul New Jersey şi încetinirea fără precedent a unor metropole ca New Yorkul, Chivago şi Los Angeles, relatează AFP.
Martor al accelerării măsurilor, preşedintele Donald Trump a recomandat luni, de la Casa Albă, limitarea adunărilor la zece persoane, de la 50 duminică, închiderea şcolilor - deja oprite în metropole ca New Yorkul, Washingtonul, Chicago sau Los Angeles -, să nu se mai iasă în baruri şi restaurante şi să se evite călătoriile neesenţiale, pe fondul noii deprecieri la Wall Street, care alimentează temeri de recesiune.
Aceste măsuri au fost anunţate în urma unei teleconferinţe cu guvernatorii statelor americane. Guvernatorul democrat al statului New York, unul dintre cele mai afectate de epidemie, i-a reproşat cu puţin înainte preşedintelui republican faptul că ”nu face recomandări” clare.
”Există o mulţime de măsuri care s-au luat în toată ţara - este haos”, a deplâns guvernatorul democrat Andrew Cuomo, un adversar politic al preşedintelui.
PRIMA INTERDICŢIE DE CIRCULAŢIE PE TIMPUL NOPŢII
În contextul în care cazurile confirmate în Statele Unite se apropiau de 4.300 - şi peste 74 de decese -, New Jersey, statul vecin al New Yorkului, a fost primul stat american care a anunţat luni o interdicţie de circulaţie pe timpul nopţii - după teritoriul Rorto Rico.
”Începând de astă seară, toate magazinele şi activităţile din timpul liber şi de divertisment neesenţiale închid la ora (locală) 20.00”, a anunţat pe Twitter guvernatorul Phil Murphy.
”Toate deplasările neesenţiale (...) sunt ferm descurajate între orele 20.00 şi 5.00 dimineaţa”, a adăugat el.
Numeroase locuri simbolice ale vieţii sociale şi-au închis porţile.
În afară de restaurante şi cafenele închise sau pe cale să fie închise, majoritatea destinaţiilor turistice sunt de-acum inaccesibile, dar şi bibliotecile, cluburile de gimnastică, cluburile de noapte şi altele.
Prevăzută la începutul lui mai, gala Metropolitan Museum, evenimentul monden al anului la New York, a fost amânată sine die, a anunţat organizatoarea acesteia Anna Wintour.
În Las Vegas, societatea cazinourilor MGM, proprietara unor cazinouri emblematice precum Bellagio et Wynn, a anunţat închiderea acestora pânăla noi ordne.
Peste tot oamenii sunt îndemnaţi să muncească de acasă, însă în cazul multor angajaţi ai magazinelor mici este imposibil.
PIERDERI SALARIALE
Nimeni nu se aventurează să estimeze costul acestor perturbări fără precedent, însă mulţi sunt îngrijoraţi de propriul loc de muncă, în frunte cu micile întreprinderi.
Eddi Jones, şeful unui stand de lustruit pantofi în Gara newyorkeză Grand Central aştepta luni disperat clienţi.
Fără să poată beneficia de un concediuplătit - la fel ca mulţi americani -, el a acalculat că poate rezista ”o lună” fără salariu. Una dintre angajatele sale aprecia că nu poate rezista mai mult de ”o săptămână”.
”Este cu adevărat de speriat, nu am făcut nicio vânzare azi”, declară Mostafa Said, în vârstă de 65 de ani, proprietarul unuia dintre nenumăratele ”deli” din Manhattan.
În timp ce spitalele din ţară încearcă să vadă cum să adauge paturi suplimentare pentru a face faţă unui aflux de bolnavi şi duc o lipsă dsperată de măşti sau aparate de respiraţie artificială, preşedintele american nu a exclus să pună armata să intervină pentru a construi instalaţii temporare.
Iar mulţi oameni, care au devalizat magazinele pentru a-şi face rezerve, în ultimele zile, se aşteptau la măsuri şi mai drastice, precum un ordin de izolare general, dupăexemplul Italiei.
”Nu vom închide transporturile în comun, nu vom închide drumurile, podurile, nu vom institui interdicţii de circulaţie pe timp de noapte sau limitarea deplasărilor - azi”, a anunţat luni primarul New Yorkului Bill de Blasio.”Dar asta se poate schimba în orice moment”.
Zvonuri cu privire la interdicţii de circulaţie pe timpul nopţii în întreaga ţară, care să oblige toate magazinele neesenţiale să închidă, au circulat de asemenea, în pofida faptului că au fost dezminţite în mod oficial luni de către un purtător de cuvânt al Casei Albe.
Însă totul se poate schimba rapid. Doctorul Anthony Fauci, directorul Institului Naţional american de Boli Infecţioase, care consiliază Casa Albă, a subliniat duminică faptul că se gândeşte la o măsură de izolare generală de 14 zile, după modelul italian.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...