Departamentul american al Justiţiei şi-a consolidat acuzaţiile formulate împotriva australianului Julian Assange, în vârstă de 48 de ani, fondatorul site-ului WikiLeaks, pe care-l acuză de faptul că a pus în pericol surse din serviciile americane de informaţii, prezentând noi elemente potrivit cărora acesta ar fi recrutat hackeri şi ar fi conspirat în vederea unor intruziuni pe calculatoare ale unui stat membru NATO, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Aceste acuzaţii le susţin pe cele deja formulate şi nu se adaugă celor 19 capete de acuzare penale formulate împotriva fondatorului WikiLeaks în Statele Unite, a precizat miercuri, într-un comunicat, Departamentul Justiţiei.

Potrivit acestor noi acuzaţii, Julian Assange ar fi conspirat împreună cu membri ai unor grupuri de hackeri - LulzSec şi Anonymous.

El ar fi obţinut, de asemenea, ”un acces neautorizat la sistemul informatic guvernamental al unei ţări din NATO”, potrivit Guvermnului american.

Justiţia britamică urmează să reia la 7 septembrie examinarea unei cereri de extrădare a lui Julian Assange către Statele Unite, amânată din cauza pandemiei covid-19.

Assange a fost inculpat de Statele Unite după ce a difuzat, începând din 2010, peste 700.000 de documente clasificate despre activităţile militare şi diplomatice americane, în Irak şi Afganistan.

PROCEDURĂ POLITICĂ, FONDATĂ PE ”MINCIUNI”

Statele Unite îi reproşează australianului faptul că a pus în pericol surse din serviciile americane de informaţii.

Avocaţii săi denunţă, în schimb, o procedură politică fondată pe ”minciuni”.

WikiLeaks a denunţat miercuri pe Twitter faptul că aceste noi acuzaţii constituie ”o nouă încercare patetică a Departamentului Justiţiei de a înşela publicul”.

Julian Assange se află în prezent în detenţie la Închisoarea londoneză de înaltă securitate Belmarsh.

El a fost arestat în aprilie 2019, după ce a petrecut şapte ani închis în sediul Ambasadei Ecuadorului la Londra, în care s-a refugiat după ce a încălcat condiţiile unei eliberări condiţionate pe cauţiune, de teama unei extrădări în Statele Unite.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.