Statele Unite au anunţat, vineri, că impun sancţiuni şi interzicerea vizelor unor cetăţeni saudiţi, în legătură cu uciderea jurnalistului Jamal Khashoggi, dar nu şi prinţului moştenitor Mohammed bin Salman, transmite Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Acţiunile preşedintelui SUA Joe Biden din primele săptămâni ale administraţiei sale par să îndeplinească promisiunile campaniei de realiniere a legăturilor cu saudiţii, după ce criticii l-au acuzat pe predecesorul său, Donald Trump, că a trecut cu vederea aliatului arab, producător important de petrol, o încălcare gravă a drepturilor omului.

Un înalt oficial al administraţiei Biden, care a vorbit sub condiţia anonimatului, a declarat că abordarea vizează crearea unui nou punct de lansare a legăturilor cu regatul, fără a rupe o relaţie de bază în Orientul Mijlociu.

Relaţiile au fost puternic tensionate de ani de zile de războiul din Yemen şi de uciderea în interiorul unui consulat saudit a jurnalistului Khashoggi, un rezident american care a scris articole pentru Washington Post criticând politicile prinţului moştenitor.

Foarte important, deciziile par să fie menite să păstreze o relaţie de lucru cu prinţul moştenitor, liderul de facto al regatului, chiar dacă serviciile secrete americane au concluzionat că acesta a aprobat operaţiunea de capturare sau de ucidere a lui Khashoggi.

”Scopul este o recalibrare (a relaţiilor) - nu o ruptură. Acest lucru se datorează intereselor importante pe care le împărtăşim ”, a spus înalţul oficial al administraţiei Biden.

Jurnalistul saudit în vârstă de 59 de ani a fost atras la consulatul saudit din Istanbul, pe 2 octombrie 2018, şi ucis de o echipă de agenţi care aveau legături cu prinţul moştenitor. Apoi, aceştia i-au dezmembrat trupul. Rămăşiţele sale nu au fost găsite niciodată.

Departamentul Trezoreriei SUA a aplicat sancţiuni fostului şef adjunct al serviciului de informaţii saudit, Ahmed al-Asiri, şi a anunţat o desemnare a sancţiunilor asupra forţei de intervenţie rapidă a Gărzii Regale Saudite (RIF).

RIF a fost evidenţiată în raportul de informaţii american declasificat pentru rolul său în uciderea lui Khashoggi.

Măsurile americane blochează orice active din SUA pe care le deţineau persoanele saudite şi, în general, le interzice americanilor să le gestioneze.

"Cei implicaţi în uciderea îngrozitoare a lui Jamal Khashoggi trebuie să fie traşi la răspundere", a declarat secretarul Trezoreriei SUA, Janet Yellen, într-un comunicat.

Statele Unite au anunţat, de asemenea, restricţii de viză împotriva a 76 de cetăţeni saudiţi. ca parte a unei noi politici care vizează naţiunile care desfăşoară activităţi împotriva jurnaliştilor şi dizidenţilor dincolo de graniţele lor. Astfel de activităţi includ eforturi de suprimare, hărţuire, supraveghere, ameninţare sau vătămare a acestora. Interzicerea vizelor va fi aplicată selectiv şi membrilor de familie, au spus oficialii.

"Ca o chestiune de siguranţă pentru toţi în interiorul graniţelor noastre, făptaşilor care vizează dizidenţii în numele oricărui guvern străin nu ar trebui să li se permită să ajungă pe pământ american", a declarat secretarul de Stat Anthony Blinken, într-un comunicat.

Departamentul de Stat al SUA a declarat că va începe să documenteze în raportul său anual privind drepturile omului orice programe ale Arabiei Saudite şi ale altor ţări care monitorizează, hărţuiesc sau vizează disidenţii şi jurnaliştii.

Riadul a recunoscut în cele din urmă că Khashoggi a fost ucis într-o operaţiune de extrădare ”ilegală”, care a dat greş, dar a negat orice implicare a prinţului moştenitor. Pentru cinci bărbaţi condamnaţi la moarte pentru crimă, pedeapsa a fost comutaţi la 20 de ani de închisoare, după ce au fost iertaţi de familia lui Khashoggi.

Oficialii administraţiei Biden spun că deciziile privind sancţiunile şi interdicţiile de viză vor transmite un mesaj clar despre modul în care Statele Unite vor să vadă viitoarea relaţie SUA-Saudi.

Secretarul Apărării SUA, Lloyd Austin, a purtat deja discuţii cu prinţul moştenitor în vârstă de 35 de ani. Întrebat despre orice discuţie cu privire la aplicarea sancţiunilor împotriva prinţului moştenitor, primul oficial american a spus că Statele Unite nu au aplicat în general sancţiuni ”la cea mai înaltă conducere a ţărilor”.

”Am ajuns la concluzia unanimă că există alte mijloace mai eficiente pentru a face faţă acestor probleme în viitor”, a spus oficialul.

Biden a declarat, la începutul acestei luni, oprirea sprijinului SUA pentru o campanie militară condusă de Arabia Saudită în Yemen, cerând ca războiul de peste şase ani, considerat pe scară largă ca un conflict de proximitate între Arabia Saudită şi Iran, să se încheie.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.