O femeie a murit, marţi, pe o stradă din Chiajna după ce o bucată de gheaţă care a căzut de pe o clădire a lovit-o. Echipajul SMURD chemat la faţa locului a constatat decesul victimei. Poliţiştii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă.
UPDATE - ”La data de 25 februarie a.c., în jurul orei 14.03, polițiști din cadrul Poliției Orașului Chitila au fost sesizați prin S.N.U.A.U. 112 cu privire la faptul că în dreptul unui imobil din localitatea Chiajna au căzut gheața și zăpada de pe un acoperiș provocând rănirea gravă a unei femei de 35 de ani. La fața locului s-au deplasat polițiști din cadrul Poliției Orașului Chitila și un echipaj medical al ambulanței care a efectuat manevre de resuscitare femeii în vârstă de 35 de ani, însă, din păcate, a fost declarat decesul acesteia”, a transmis IPJ Ilfov.
În acest caz a fost deschis un dosar de urmărire penală în care se fac cercetări pentru ucidere din culpă, urmărirea penală fiind efectuată sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea.
ŞTIREA INIŢIALĂ - ”În urmă cu scurt timp, am intervenit pentru acordarea primului-ajutor calificat, pe strada Rezervelor din localitatea Dudu, Chiajna, judeţul Ilfov, ca urmare a căderii unei bucăţi de gheaţă peste o persoană. După evaluarea realizată la faţa locului, medicul de pe echipajul SMURD a constatat decesul victimei”, au anunţat, marţi, reprezentanţii ISU Bucureşti – Ilfov.
La locul evenimentului s-au deplasat o autospecială de prim-ajutor şi descarcerare şi un echipaj de terapie intensivă mobilă.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.