Premierul britanic Keir Starmer, care vrea să relanseze relaţiile cu Uniunea Europeană, urmează să-i primească - la 19 mai - pe preşedinţii Consiliului European şi Comisiei Europene (CE) la un prim summit între Regatul Unit şi UE de după Brexit, anunţă marţi Downing Street, relateză AFP.
”Primul summit între Regatul Unit şi Uniunea Europeană va fi ocazia progresării în domenii care vor aduce avantaje tangibile cetăţenilor Regatului Unit şi Uniunea Europeană şi care vor consolida relaţiile între Regatul Unit şi Uniunea Europeană”, anunţă un purtător de cuvânt al premierului.
Ultimele luni au fost foarte agitate pentru laburistul Keir Stermer, care caută noi aliaţi.
Întoarcerea lui Donald Trump la Casa Albă şi ascensiunea lui Elon Musk - care-l acuză de faptul că este ”complicele violurilor” ”grooming gangs” - a răcit considerabil relaţiile Londrei cu Statele Unite.
Situaţia internă nu este nici ea prea strălucitoare.
În ianuarie, liderul stângii a fost criticat după ce i-a acuzat pe o parte dintre funcţionarii britanici de faptul că se simt ”în largul lor în baia călduţă a gestionării declinului”, adică nu fac nimic.
Keir Starmer a participat luni, la Bruxelles, la discuţii privind apărarea cu UE.

.@antoniolscosta @eucopresident, meets @Keir_Starmer, Prime Minister of the #UnitedKingdom, at the Informal #EUleaders' retreat taking place on 3 February 2025 in #Brussels.https://t.co/7PCZmhmhwZ
— EU Council Newsroom (@EUCouncilTVNews) February 3, 2025
Aceasta este prima participare a unui premier britanic la o reuniune informală a şefilor de stat şi de guverne din UE de după Brexit, în urmă cu cinci ani.
De când a venit la putere, în iulie, liderul laburist şi-a afişat intenţia ”restartării” relaţiilor regatului cu Uniunea, după ani de tensiuni în timpul precedentelor guverne conservatoare.
Însă Londra nu vrea să revină în piaţa comună ori uniunea vamală sau să reinstituie libera circulaţăie a persoanelor.
Keir Starmer a anunţat în mai multe rânduri că vrea să negocieze atât un acord comercial mai bun, în cadrul unei prelungiri prevăzute în 2026 a actualului tratat de cooperare, cât şi un nou pact de apărare şi securitate.
Bruxellesul pledează în favoarea unui program de mobilitate a tinerilor în vârstă de până la 30 de ani între regat şi Uniune.
După Brexit, studenţii europeni care vor să studieze în regat plătesc taxe mai mari - în medie de 22.000 de lire sterline pe an sau 25.700 de euro în vederea obţinerii unei diplome de licenţă - decât taxele plătite de către studenţi cu reşedinţa în Regatul Unit (aproximativ 9.000 de lire sterline, respectiv 10.500 de euro).
Taxele de studiu în universităţile publice din UE nu sunt, în general, ”atât de mari” în cazul studenţilor internaţionali, subliniază Comisia Europeană.
Guvernul britanic a respins deja această propunere, îngrijorat de orice ar putea aduce a o întoarcere la libera circulaţie.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.