Starea sănătăţii opozantului rus Aleksei Navalnîi, încarcerat în Colonia penitenciară numărul 2 de la Pokrov, bolnav şi aflat în greva foamei, continuă să se deterioreze, iar acesta suferă de o pierdere a senzaţiei la nivelul mâinilor şi a slăbit 13 kilograme din martie, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Aleksei Navalnîi, în vârstă de 44 de ani, a anunţat la 31 martie că intră în greva foamei, în semn de protest faţă de condiţiile de detenţie din Colonia penitenciară numărul 2 de la Pokrov, situată la 100 de kilometri est de Moscova, cunoscută drept una dintre cele mai dure din Rusia.

Activistul anticorupţie acuză administraţia penitenciară de faptul că îi refuză accesul la un medic şi la medicamente şi de faptul că-l ”torturează” prin privare de somn. El suferea deja de dureri puternice de spate şi şi-a pierdut sensibilitatea la ambele picioare.

Avocata sa, Olga Mihailova, care l-a vizitat miercuri, a declarat pentru AFP că Navalnîi îşi continuă greva foamei, în pofida unei tuse puternice şi unei febre.

”Arată rău şi nu se simte bine. Nimeni nu are intenţia să-l îngrijească”, declară ea, precizând că opozantul, înalt de 1,89 metri, mai are acum doar 80 de kilograme, după ce avea 93 de kilograme la sosirea în colonia penitecniară, în martie, şi 85 de kilograme la începutul grevei foamei.

Alt avocat al lui Navalnîi, Vadim Kobzev, scrie pe Twitter că opozantul pierde ”un kilogram pe zi” şi că prezintă dureri la mers.

”Boala avansează în mod clar în privinţa pierderii sensibilităţii la picioare, palme şi mâini”, scrie Kobzev.

Statele Unite şi-au exprimat miercuri ”îngrijorarea” cu privire la informaţii despre deteriorarea stării sănătăţii lui Navalnîi.

Washingtonul consideră că încarcerarea principalului opozant al Kremlinului a fost ”motivată de raţiuni politice şi o nedreptate flagrantă”, a denunţat o purtătoare de cuvânt a Casei Albe, Jen Psaki.

”SISTEM INUMAN”

Într-un nou mesaj, publicat miercuri pe Instagram, Aleksei Navalnîi dă asigurări că gardieni şi membri ai administraţiei penitenciare îi pun bomboane în buzunar şi prăjesc pui pentru a-l provoca.

”Nimeni nu-şi va apăra principiile şi nu se va bate pentru drepturile sale (dacă vede), foarte aproape, un pui fript delicios”, a ironizat el, precizând că bea apă în greva sa a foamei.

Navalnîi scrie că nu are, în continuare, acces la medicul pe care îl alege şi la un diagnostic şi subliniază că ”zeci de mii” de deţinuţi şi de ruşi obişnuiţi ”mor literalmente fără îngrijiri medicale”.

”Ei sunt necunoscuţi, nu-i va proteja nimeni, nimeni nu-şi va aminti de ei, nu va contesta nimeni în locul lor acest sistem inuman înşelător”, tună el, evocând tot atâtea motive ale unei continuări a grevei foamei sale.

Aleksei Navalnîi se exprimă cu regularitate pe reţele de socializare - fără să se ştie cum ies mesajele din penitenciar.

El a povestit luni că un deţinut din baraca sa a fost spitalizat cu tuberculoză, al treilea în câteva săptămâni, denunţând ”insalubritatea” închisorii.

Apropiaţi ai lui Navalnîi cer ca acesta să fie transferat la un spital şi sunt cu atât mai îngrijoraţi cu cât opozantul a supravieţuit anul trecut unei otrăviti cu un agent neurotoxic de tip noviciok, de care-i acuză pe preşedintele rus Vladimir Putin şi FSB-ul.

Un grup de medici, inclusiv medicul personal al opozantului, Anastasia Vasilieva, au manifestat marţi în faţa coloniei penitenciare de la Pokrov, cerând informaţii despre starea acestuia şi au fost reţinuţi, o scurt perioadă de timp, de poliţie.

Un purtător de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a apreciat că Aleksei Navalnîi este un deţinut ca oricare altul şi că nu trebuie să beneficieze de favoruri.

Navalnîi, arestat în ianuarie la întoarecerea în Rusia din Germania, unde a fost îngrijit după otrăvire, a fost condamnat la doi ani şi jumătate de închisoare într-un dosar de fraudă din 2014, pe care-l denunţă drept motivat politic şi care a fost denunţat de Curtea Eurpeană a Drepturilor Omului (CEDO).

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.