Un bărbat în stare de ebritetate şi cu probleme psihitarice, un german în vârstă de 51 de ani, a ucis marţi cu maşina cinci persoane - inclusiv un bebeluş în vârstă de nouă luni -, într-o zonă într-o zonă pietonală la Trier, în sud-vestul Germaniei, după care a fost arestat, a anunţat poliţia germană, care exclude, în acest stadiu, ipoteza unei ”motivaţii politice”, teroriste sau religioase, relatează AFP.
Originar din regiune, bărbatul suferă de probleme psihiatrice, iar acestea ar fi putut juca un rol în fapta sa, a anunţat într-o conferinţă de presă, marţi seara, procurorul Peter Fritzen.
At least five people were killed and up to 15 injured after a speeding car plowed into a pedestrian area in the German city of Trier in what authorities said appeared to be a deliberate act https://t.co/Jo5gYZ2dbq pic.twitter.com/SMcvNoQXFO
— Reuters (@Reuters) December 2, 2020
Vehiculul, un SUV care rula cu viteză mare, a ”lovit şi strivit trecători la întâmplare”, a declarat un reprezentant al poliţiei locale, Franz-Dieter Ankner.
”Veştile de la Trier mă întristează foarte tare. Le transmit condoleanţe apropiaţilor victimelor, cărora le-a fost smulsă viaţa atât de subit şi violent”, a declarat cancelarul Angela Merkel, citată într-un tweet de purtătorul său de cuvânt.
Un bilanţ iniţial, care anunţa doi morţi şi 15 răniţi, a crescut la cinci morţi şi 14 răniţi în acest oraş din Renania-Palatinat, nu departe de frontiera cu Luxemburgul.
”Oamenilor le-a fost smulsă viaţa într-o secudă, ucişi de acest act nebun, inclusiv un copil mic, un bebeluş”, a anunţat foarte emoţionată conducătoarea landului, Malu Dreyer.
O femeie în vârstă de 25 de ani, o septuagenară şi un bărbat în vârstă de 45 de ani au murit, a precizat poliţia, care nu a făcut precizări despre a cincea victimă.
Unii dintre răniţi se află în stare gravă, a anunţat primarul oraşului Wolfram Leibe, care a evocat un ”şofer nebun”. Vehiculul a fost confiscat de către anchetatori.
”Este o scenă de groază”, a deplâns un purtător de cuvânt al poliţiei. În afară de răniţi, ”numeroase persoane traumatizate au nevoie de îngrijiri”, a precizat el.
O scurtă înregistrare video, în zona pietonală, surprinde cadavre şi pagube la faţa locului, la puţin timp după faptă.
Într-o înregistrare video postată pe reţele de socializare apare un SUV cu capota avariată, imobilizat de vehcule de poliţie cu sirenele urlând. Un bărbat este încătuşat, culcat pe burtă, pe trotuar, de către poliţişti. El este interogat de poliţişti.
Parchetul intenţionează să-l plaseze într-un centru psihiatric, a precizat procurorul Peter Fritzen.
Alte înregistrări video surprind scena dezolantă de după trecerea vehiculului într-o zonă pietonală în care fusese plasat un brad mare de Crăciun. Tarabe au fost răsturnate. Salvatori efectuau un masaj cardiac unei victime. Locul era pustiu, Doar o maşină de poliţie şi panglici roşu cu alb delimitau locul faptei, iar luminile de Crăciun au fost stinse, potrivit unei jurnaliste AFP.
Maşina a parcurs între 600 de metri şi un kilometri - cu viteză mare - în această zonă pietonală, lovind totul în trecere.
Mai multe atacuri cu maşina au fost comise în ultimii ani în Germania, de către persoane cu tulburări psihiatrice.
Cel mai grav a avut loc în aprilie 2018 la Münster. Un bărbat a intrat cu o rulotă într-un grup de persoane adunate în faţa unui restaurant şi a ucis cinci dintre ele, dupăcare s-a sinucis prin împuşcare.
Fapta de marţi intervine, de asemenea, într-un context tensionat în ţară, în urma unor atentate islamiste, ultimul dintre ele comis cu cuţitul, la începutul lui octombrie, soldat cu un mort şi un rănit grav la Dresda, în fosta EDG.
În decembrie 2018, un atentat cu un camion, revendicat de către Statul Islamic (SI), s-asoldat cu 12 morţi, într-o piaţă de Crăciun la Berlin.
Germania a fost însângerată în ultimii ani şi de acte teroriste ale extremei drepte.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...