Slovacia va susţine candidatura premierului olandez Mark Rutte pentru postul de secretar general al NATO, a declarat marţi noul preşedinte de la Bratislava, Peter Pellegrini, la încheierea unei reuniuni extraordinare a Consiliului European, relatează agenţia slovacă TASR.
În schimbul acestei susţineri, Slovacia doreşte ajutor din partea lui Mark Rutte pentru a-şi securiza apărarea aeriană.
Peter Pellegrini, care a preluat oficial funcţia de preşedinte sâmbătă, 15 iunie, a reprezentat Bratislava la summitul informal al UE, întrucât premierul Robert Fico, cel care participă de obicei la reuniunile UE, este încă în refacere după tentativa de asasinat de luna trecută.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Pellegrini a reamintit că până acum există doi candidaţi pentru postul de secretar general al NATO - pe lângă Mark Rutte, este şi preşedintele român Klaus Iohannis. Potrivit lui Pellegrini, Slovacia ar fi fost favorabilă susţinerii unui reprezentant al Europei Centrale şi de Est în această poziţie. El susţine însă că s-a consultat cu cei doi candidaţi, precum şi cu premierul Fico şi a decis să-l sprijine pe Rutte.
"În urma consultărilor cu ambii candidaţi şi în urma consultărilor cu premierul Robert Fico şi cu guvernul slovac, pot anunţa că Republica Slovacă susţine alegerea premierului olandez Mark Rutte ca şef al Alianţei", a declarat Pellegrini.
Şeful statului slovac a mai precizat că această susţinere este însoţită de o rugăminte şi o solicitare din partea Slovaciei - ca Rutte, în calitate de viitor şef al NATO, să asigure protecţia spaţiului aerian slovac.
În prezent, ţara nu dispune de o apărare aeriană proprie, deoarece guvernul anterior a predat aceste sisteme Ucrainei, în timp ce aliaţii din NATO, Olanda şi Italia, şi-au retras sistemele de apărare aeriană pe care le desfăşuraseră temporar aici.
"Slovacia nu are niciun sistem de apărare aeriană în prezent şi de aceea Rutte şi cu mine am discutat o situaţie în care, dacă va fi ales în fruntea Alianţei, va trebui să facă eforturi pentru a promova protecţia şi apărarea spaţiului aerian al Slovaciei - cel puţin până când Slovacia va fi capabilă să protejeze acest spaţiu aerian cu propriile capacităţi. Rutte şi-a exprimat disponibilitatea de a aborda acest aspect în viitor", a declarat preşedintele slovac.
Pellegrini a adăugat că i-a cerut, de asemenea, lui Rutte să ţină cont de principiul geografic atunci când se vor ocupa posturi în cadrul NATO la nivelurile inferioare de conducere, după alegerea sa.
Şi premierul Viktor Orban a anunţat marţi că Ungaria îşi ridică obiecţiile pe care le avea faţă de candidatura lui Mark Rutte la funcţia de secretar general al NATO, astfel că preşedintele Klaus Iohannis nu mai are niciun susţinător în cursa pentru şefia NATO.
CITEȘTE ȘI Viktor Orban: Ungaria este pregătită să sprijine candidatura premierului Rutte la funcţia de secretar general al NATOPrincipalele puteri NATO, în frunte cu Statele Unite, fac presiuni pentru a obţine un acord privind un nou şef al alianţei până la summitul de luna viitoare de la Washington.
Mark Rutte - care în prezent ocupă funcţia de prim-ministru interimar al Olandei - urmează să îşi părăsească poziţia în următoarele săptămâni, odată ce va fi instalat un nou guvern olandez.
Pentru desemnarea unui nou şef al NATO este nevoie de unanimitatea celor 32 de membri ai alianţei, iar Ungaria şi Slovacia se numărau printre puţinele ţări care ridicaseră clar obiecţii în legătură cu o candidatură a lui Mark Rutte.
În aprilie, Turcia, de asemenea una dintre ţările care aveau reticenţe faţă de candidatura premierului olandez, le-a spus aliaţilor că îl va susţine, în cele din urmă, pe Rutte.
Preşedintele României, Klaus Iohannis, a anunţat în martie că va candida pentru funcţia de conducere a NATO, susţinând că statele est-europene au nevoie de o mai bună reprezentare în rolurile de conducere euroatlantice.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...