Senatul italian, convocat de urgenţă într-o Romă pustie în această perioadă a verii, urmează să decidă marţi seara cu privire la data unui eventuale supuneri la vot a unei moţiuni de cenzură ce ar putea doborî Guvernul, însă scenariul unei soluţii alternative ”ani-Salvini” se consolida, relatează AFP.
Joia trecută, omniprezentul ministru de Interne şi lider al Ligii (extremă dreapta) Matteo Salvini a jucat o mână de pocher, dinamitându-şi alianţa guvernamentală cu Mişcarea Cinci Stele (M5S, antisistem), după doar 14 luni de când se află la putere.
Mizând pe toropeala lui august şi pe poziţia sa dominantă în sondaje (36-38% din intenţiile de vot, cu 20 de puncte procentuale mai mult decât în primăvara lui 2018), după ce şi-a atacat intensiv luni de zile partenerul guvernamental, el crede că deţine controlul şi se vede deja la conducerea ţării, în urma unor alegeri anticipate pe care le reclamă din octombrie.
Pentru a reuşi, Salvini intenţionează să pactizeze cu vechii săi aliaţi de drepta - Forza Italia (FI, dreapta) a lui Silvio Berlusconi şi Fratelli d'Italia (post-fascist) al lui Giorgia Meloni.
Însă planul său de atac nu a luat în calcul formarea - cu scopul de a-i bloca drumul - a unui fel de ”front republican” care uneşte M5S, furioasă că a fost trădată, şi o aripă a Partidului Democrat (PD, centru-dreapta) loială fostului şef al Guvernului Matteo Renzi (2014-2016).
Negocierile în tabăra celor care refuză noi alegeri legislative sunt complicate, mai ales în PD. Noul lider al formaţiunii, Nicola Zingaretti, aflat în funcţie din martie, preconizează alegeri cât mai rapid, pentru a nu bruia mesajul opoziţiei de stânga şi a evita o creştere în sondaje a inamicului său declarat.
Însă liderul M5S Luigi Di Maio pare că poate să amâne scenariul unei plecări, de neocolit, a premierului Giuseppe Conte.
Senatul se reuneşte marţi pentru a tranşa, pe de o parte, între poziţia lui Salvini, care vrea o moţiune de cenzură şi căderea Guvernului Conte încă de miercuri, şi pe de altă parte cea a M5S, care pledează în favoarea unei simple declaraţii a lui Conte la 20 august în Senat, fără o demsiie automată.
TOTUL ESTE POSIBIL
Toate ipotezele rămân, aşadar, posibile - un Guvern provizoriu de tehnocraţi în vederea adoptării bugetului pe 2020 şi pregătirii noilor alegeri, un guvern remaniat, poate condus de Conte şi dominat de miniştri M5S, cu ajutorul din afară al PD şi altor formaţiuni sau alegeri legislative anticipate în octombrie.
"Palazzo Madama", sediul Senatului, situat în centrul Romei, şi-a închis uşile pe timpul vacanţei, la 7 august. Spre surprinderea generală, toţi senatorii au fost convocaţi de urgenţă de către preşedinta Senatului, Elisabetta Casellati (Forza Italia). Liderii grupurilor parlamentare, reuniţi luni nu au reuşit să se înţeleagă asupra unui calendar în vederea unei ieşiri din criză.
Altă incertitudine uriaşă a apărut, în acest fel - numărul senatorilor care îşi vor întrerupe concediul pentru a sosi la timp. Ei au fost convocaţi la ora 16.00 GMT (19.00, ora României).
Frontul anti-Salvini ar putea, numeric, să asigure o majoritate suficientă în Senat, însumând senatorii M5S, pe cei loiali lui Matteo Renzi în PD şi voturi din partea mai multor formaţiuni îngrijorate să nu-şi piardă fotoliile.
Liga poate să conteze pe 58 de senatori, Forza Italia pe 61, iar Fratelli d'Italia pe 18. Solicitarea lor de a se supune la vot imediat o moţiune de cenzură are, astfel, puţine şanse să fie adoptată.
Giorgia Meloni apreciază că premierul va avea, la 20 august, ”ocazia să pretindă că Guvernul său poate merge mai departe, construind altă majoritate, cu M5S şi PD”. Însă acest lucru va însemna ”trădarea voinţei italienilor”, a declarat ea pentru La Repubblica.
Într-un semn al caracterului fără precedent al crizei, cotidianul evocă, într-un editorial, un "big bang al sistemului”, a cărui ”geografie politică” este pe cale ”să explodeze”.
”Acesta este rezultatul furiei antisistem politic care a onvadat instituţiile, Republica şi democraţia, un proces de falsă revoluţie şi de adevărată delegitimare republicană”, îşi exprimă îngrijorarea Ezio Mauro.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...