Şeful Hezbollah din Liban s-a întâlnit cu liderii facţiunilor militante palestiniene Hamas şi Jihadul Islamic, potrivit televiziunii al-Manar a Hezbollahului, care a precizat că aceşti aliaţi au evaluat ce trebuie să facă pentru "a obţine o victorie reală a rezistenţei" în Gaza, relatează Reuters.
La reuniune au participat Sayyed Hassan Nasrallah, de la Hezbollah, adjunctul şefului Hamas, Saleh al-Arouri, şi şeful Jihadului Islamic, Ziad al-Nakhala, a relatat al-Manar.
"Reuniunea a evaluat poziţiile adoptate la nivel internaţional şi ceea ce trebuie să facă Axa Rezistenţei", menţionează un titlu de pe al-Manar, referindu-se la alianţa formată din Iran, grupuri militante palestiniene, Siria, Hezbollah din Liban şi alte facţiuni.
De asemenea, biroul de presă al Hezbollah a publicat miercuri dimineaţă o scrisoare scrisă de mână de Nasrallah în care acesta îi laudă pe cei care au murit luptând împotriva Israelului. Este prima sa declaraţie de la începutul ostilităţilor dintre Israel şi Hamas.
Hezbollah, care îşi are baza principală la graniţa dintre Israel şi Liban, ar putea deveni un jucător de bază în războiul dintre Hamas şi Israel. De la începutul războiului, Hezbollah şi Israelul au fost angajate în unele confruntări armate restrânse, mici ciocniri de tip răfuială, dar asta a stârnit îngrijorări în legătură cu extinderea regională a conflictului.
În Liban, Hezbollah este considerat oficial un grup de "rezistenţă" însărcinat să se confrunte cu Israelul, pe care Beirutul îl clasifică drept stat inamic.
O mare parte a lumii occidentale a desemnat Hezbollah drept organizaţie teroristă.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.