Şeful armatei israeliene, Herzi Halevi, a anunţat marţi că va demisiona pe 6 martie, asumându-şi responsabilitatea pentru eşecul masiv de securitate din 7 octombrie 2023, când atacatorii Hamas din Gaza au comis un atac transfrontalier fără precedent asupra Israelului, relatează Reuters.
Herzi Halevi, a cărui demisie era în general aşteptată în urma celei mai sângeroase zile din istoria recentă a Israelului, a declarat că va finaliza anchetele Forţelor de Apărare ale Israelului (IDF) cu privire la atacul din 7 octombrie şi va consolida pregătirea trupelor pentru provocările de securitate.
Nu a fost imediat clar cine îl va înlocui pe Halevi, care a săus că va transfera comanda IDF unui succesor ce urmează să fie numit.
În ciuda furiei publice cu privire la ceea ce s-a întâmplat la 7 octombrie, guvernul premierului Benjamin Netanyahu a rezistat solicitărilor de a deschide o anchetă de stat cu privire la propria sa responsabilitate pentru breşa de securitate ce a dus la uciderea a 1.200 de israelieni şi la luarea a aproximativ 250 de ostatici.
„În dimineaţa zilei de 7 octombrie, IDF a eşuat în misiunea sa de a proteja cetăţenii Israelului”, a scris Halevi în scrisoarea sa de demisie adresată ministrului apărării Israel Katz. Israelul, a adăugat el, a plătit un preţ greu, nu numai în ceea ce priveşte vieţile pierdute sau pe cei răpiţi, dar inclusiv pe cei răniţi la „trup şi suflet”.
„Responsabilitatea mea pentru eşecul teribil mă însoţeşte în fiecare zi, oră de oră, şi va face acest lucru pentru tot restul vieţii mele”, a declarat Halevi, un veteran militar cu 40 de ani de serviciu.
Halevi a fost în strânsă legătură cu fostul ministru al apărării Yoav Gallant, care a fost demis de Netanyahu în noiembrie, şi în conflict cu unii miniştri cu privire la scutirea de recrutare militară acordată seminariştilor evrei ultraortodocşi.
Mai mulţi ofiţeri militari de rang înalt au demisionat deja din cauza eşecurilor din 7 octombrie, iar şeful Comandamentului de Sud al armatei, generalul-maior Yaron Finkelman, a anunţat de asemenea că va demisiona.
După 15 luni de război în Gaza, prima etapă a unui acord de încetare a focului cu Hamas a intrat în vigoare duminică, trei ostatici fiind eliberaţi dintre cei 33 planificaţi în următoarele şase săptămâni. În jur de 94 de ostatici ar fi rămas în Gaza, dar este posibil ca unii să fi murit dej în captivitate.
PARTIZANII LINIEI DURE L-AU CRITICAT PE HALEVI
Israel Katz i-a mulţumit lui Halevi pentru contribuţiile aduse armatei şi a declarat că acesta va continua să îşi îndeplinească atribuţiile până la numirea unui succesor, iar un înlocuitor al său va fi căutat pe îndelete. Netanyahu a acceptat, de asemenea, demisia lui Halevi.
Halevi a fost adesea criticat de partizanii liniei dure din guvernul Netanyahu, inclusiv de ministrul de finanţe Bezalel Smotrich, care consideră că a condus prea blând războiul din Gaza.
Mai mult de 46 000 de palestinieni au fost ucişi în război din octombrie 2023, iar oraşele au fost făcute una cu pământul de bombardamentele şi loviturile aeriene israeliene.
Smotrich l-a lăudat marţi pe Halevi pentru succesul armatei în zdrobirea capacităţilor militare ale Hamas în timpul războiului, dar a pus şi vina pe umerii săi pentru eşecul din 7 octombrie.
„Critica mea privind eşecul său în campania de eliminare a capacităţilor civile şi guvernamentale ale Hamas, precum şi responsabilitatea sa pentru eşecul din 7 octombrie, nu diminuează marea recunoştinţă pe care i-o datorăm pentru toată munca şi contribuţiile sale de-a lungul anilor şi pentru realizările sale”, a declarat Smotrich, care s-a opus acordului de încetare a focului şi de eliberare a ostaticilor. „Perioada următoare va fi marcată de înlocuirea comandamentului militar superior ca parte a pregătirilor pentru reluarea războiului, de data aceasta în Cisiordania, până la victoria completă”, a adăugat Smotrich.
Halevi a declarat că, în ciuda eşecurilor din 7 octombrie, Israelul a înregistrat de atunci multe realizări militare care au „schimbat Orientul Mijlociu”. De la 7 octombrie, armata israeliană şi-a recâştigat faima ca fiind cea mai performantă din regiune, iar sondajele arată un sprijin public puternic pentru IDF. Halevi a subliniat degradarea militară a Hamas realizată de Israel, ceea ce a creat condiţii pentru aducerea înapoi a ostaticilor, a provocat daune „fără precedent” forţelor Hezbollah susţinute de Iran în Liban, Iranul a fost semnificativ slăbit şi au fost distruse părţi semnificative din armata siriană.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.