Prestigiosul Secret Service, însărcinat cu protecţia personalităţilor americane, aflat sub presiune după tentativa de asasinare a lui Donald Trump, anunţă luni că colaborează ”deplin” la o anchetă independentă care urmează să examineze cum a putut atacatorul să ajungă atât de aproape de fostul preşedintele relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Misterul domneşte în continuare cu privire la mobilul atacatorului, Thomas Matthew Crooks, în vârstă de 20 de ani, care a fost ucis.

Înarmat cu o puşcă semiautomată, el a tras sâmbătă mai multe focuri de armă de pe acoperişul unei clădiri situate la aproximativ 150 de metri de candidatul republican în alegerile prezidenţiale, în timpul unui miting de campanie în Pennsylvania.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Donald Trump a fost rănit în aceste tiruri şi a anunţat că partea de sus a urechii i-a fost ”străpunsă” de un glonţ.

Fotografii în care fostul preşedinte apare cu sânge curgându-i pe faţă, cu pumnul ridicat, au intrat în istorie.

Un spectator a fost ucis, iar alţi doi au fost grav răniţi.

Secret Service, ai cărui agenţi de elită sunt însărcinaţi, între altele, cu protecţia preşedinţilor şi foştilor preşedinţi, ”cooperează cu toate agenţiile locale, de stat şi federale vizate în vederea înţelegerii a ceea ce s-a întâmplat, a modului în care acest lucru s-a putut întâmpla şi a modului în care putem împiedica ca un astfel de eveniment să se repete”, anunţă într-un comunicat directoarea serviciului, Kimberly Cheatle.

”Înţelegem importanţa examenului independent anunţat ieri (duminică) de către preşedintele (Joe) Biden şi vom participa deplin la el”, adaugă ea, precizând că colaborează totodată cu comisiile competente din cadrul Congresului în acest subiect.

Preşedintele democrat Joe Biden a anunţat duminică faptul că a ordonat o anchetă ”independentă” cu privire la circumstanţele tentativei de asasinare a lui Donald Trump, pe care urmează să-l înfrunte la urne la 5 noiembrie.

El a anunţat că a cerut directoarei Secret Service să treacă în revistă ”toate măsurile de securitate” din timpul Convenţiei Republicane care are loc în nordul ţării, de luni  şi până joi, la care Trump urmează să fie desemnat în mod oficial candidatul Partidului Republican în alegerile de la 5 noiembrie.

”STUPEFIANT”

Kimberly Cheatle se declară luni ”încrezătoare” în planul elaborat în vederea Convenţiei, care a fost ”trecut în vedere şi consolidat după” evenimentele de sâmbătă.

Secret Service are de înfruntat multe întrebări, iar presiunile nu fac decât să crească.

El este necesar să răspundă cu privire la difuzarea unor imagini video ale unor persoane prezente la miting care îşi exprimă mirarea faţă de prezenţa atacatorului pe acoperiş şi care încearcă să alerteze forţele de ordine cel puţin cu un minut înainte de tiruri, potrivit CNN.

Acelaşi post dezvăluie luni că clădirea în care se afla atacatorul nu a fost examinată amănunţit de către Secret Service, care s-a sprijinit, potrivit postului, pe forţe de ordine locale să asigure securitatea acestui loc.

Or, potrivit NBC News, acoperişul respectiv a fost identificat de către Secret Service ca prezentând o ”potenţială vulnerabilitate”.

”Nu e nevoie să fii expert în securitate pentru a constata eşecurile de aici”, a denunţat la CNN alesul republican din Ohio Mike Turner, preşedintele Comisiei Informaţiilor din Camera Reprezentanţilor.

Faptul că atacatorul ”a putut să tragă focuri de armă, după ce a fost identificat, (după ce) poziţia i-a fost identificată, este pur şi simplu derutant şi stupefiant”, a subliniat el.

Într-un interviu acordat New York Post, Donald Trump şi-a caracterizat experienţa drept ”foarte suprarealistă”.

”Nu ar trebui să fiu aici, ar fi trebuit să fiu mort”, a declarat el.

Luni, pe platforma sa Truth Social, el a apreciat că este ”imperativ” ca Secret Service să furnizeze o protecţie altui candidat în alegerile prezidenţiale, Robert F. Kennedy Jr, al cărui unchi, preşedintele "JFK", şi tată, candidatul democrat Bobby Kennedy, au fost asasinaţi.

”Având în vedere istoria familiei Kennedy, este clar ce trebuie să se facă”, scrie Trump.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.