Peste 800.000 de oameni au fost vaccinaţi până acum în Rusia împotriva coronavirusului şi au fost expediate în teritoriu mai mult de 1,5 milioane de doze de vaccin, a anunţat ministrul Sănătăţii, Mihail Muraşko, potrivit Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Rusia, care a lansat în decembrie un program de vaccinare voluntară cu Sputnik V, vaccin fabricat în ţară, se află pe locul patru în lume în privinţa numărului de cazuri de coronavirus.

De la 1 ianuarie, persoanele care sunt vaccinate în Rusia primesc un certificat electronic de vaccinare, a precizat Muraşko. Agenţia TASS notează că ministerul păstrează o bază de date cu ruşii care s-au vaccinat.

Vaccinul Sputnik V, pe care Rusia a început să îl trimită şi în alte ţări, este administrat în două doze, cu componente diferite, la o diferenţă de 21 de zile.

Săptămâna trecută, Rusia a trimis 300.000 de doze de vaccin în Argentina, ceea ce a provocat frustrare în ţară, unii ruşi spunând că ar trebui să fie disponibile mai multe doze acasă.

Sâmbătă, Rusia a raportat 26.301 noi cazuri de coronavirus, totalul ajungând la 3.212.637. În ultimele 24 de ore au murit 447 de oameni în Rusia din cauza Covid-19. În total, au decedat din cauza coronavirusului 58.002 ruşi.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.