Uniunea Europeană negociază cu Ungaria pentru a o determina să renunţe la veto-ul pe care îl pune unor decizii importante ale UE în schimbul deblocării unor ajutoare de miliarde de euro pe care Budapesta nu le primeşte pentru că nu are o evaluare bună din partea Comisiei Europene în ceea ce priveşte respectarea statului de drept şi garanţiile anticorupţie, relatează Reuters.
Guvernul naţionalist de la Budapesta blochează decizii importante la nivelul UE, după ce Comisia Europeană a recomandat suspendarea a miliarde de euro din fondurile europene cuvenite Ungariei. La începutul acestei săptămâni, de exemplu, miniştrii de finanţe din UE nu au reuşit să ajungă la o decizie cu privire la un ajutor de 18 miliarde de euro pentru Ucraina din cauza veto-ului exercitat de Budapesta.Taxarea minimă a companiilor, convenită la nivel internaţional de statele UE împreună cu alte 130 de ţări, a fost, de asemenea, retrasă de pe ordinea de zi din cauza împotrivirii Ungariei, în condiţiile în care ambele decizii trebuiau luate cu unanimitate.
Executivul UE a reiterat, vineri, că paşii făcuţi de Budapesta sunt insuficienţi pentru pentru îmbunătăţirea garanţiilor anticorupţie şi risipirea îngrijorărilor legate de starea democraţiei din ţară, prin urmare recomandă suspendarea unor fonduri în valoare de până la 13,3 miliarde de euro.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
"Iau act de eforturile depuse până în prezent de Ungaria pentru a aborda mai multe din măsurile de remediere. Riscul global pentru bugetul Uniunii (Europene) rămâne însă neschimbat. Acest lucru nu s-a schimbat în lumina ultimelor modificări legislative adoptate în Ungaria", a scris comisarul european pentru buget, Johannes Hahn, într-o scrisoare adresată vineri Preşedinţiei cehe a Consiliului UE.
Cu toate acestea, decizia finală o au celelalte 26 de state membre ale blocului european. Surse Reuters au declarat că ţările UE ar putea să ia, totuşi, în calcul ultimele modificări juridice făcute de Ungaria, pentru a aproba - condiţionat - planul naţional de cheltuieli pentru redresare şi rezilienţă (PNRR), în valoare de 5,8 miliarde de euro, şi pentru a reduce - de la 7,5 miliarde de euro - valoarea altor fonduri suspendate.
Această discuţie ar urma să aibă loc luni, au precizat sursele, adăugând că orice decizie privind fondurile pentru Ungaria va depinde şi de faptul dacă Budapesta îşi va flexibiliza poziţia în ceea ce priveşte dreptul său de veto.
Acest puzzle complex ar putea ajunge în cele din urmă la cel mai înalt nivel al UE, la Consiliul European, atunci când cei 27 de lideri naţionali, inclusiv Viktor Orban, se vor întâlni săptămâna viitoare, joi şi vineri.
Încercând să deblocheze accesul la bani, premierul naţionalist al Ungariei, Viktor Orban, se confruntă cu una dintre cele mai mari provocări din cei 12 ani de guvernare, în condiţiile în care inflaţia internă a urcat la 26% în această lună, datoria publică a crescut vertiginos, iar economia este aşteptată să încetinească puternic anul viitor, notează Reuters.
UE a blocat fondurile din cauza îngrijorărilor legate de corupţie şi de independenţa judiciară redusă din Ungaria, care, la rândul său, şi-a exercitat dreptul de veto la împrumutul UE pentru Kiev şi la o propunere referitoare la impozitul global pe profitul companiilor. Un diplomat de rang înalt al UE a declarat pentru Reuters că există temeri că Ungaria va bloca şi noile sancţiuni împotriva Rusiei pe care blocul european ar urma să le adopte.
Orban, aflat la putere din 2010, a cultivat legături strânse cu Moscova şi a blocat în mod repetat sancţiunile UE împotriva Rusiei. În numele iliberalismului pe care îl promovează, el s-a luptat cu partenerii din UE şi în ceea ce priveşte libertăţile media şi academice, drepturile migranţilor şi drepturile LGBT. Organismele internaţionale de monitorizare spun că Orban canalizează de mult timp fonduri UE către anumite asociaţii, pentru a-şi consolida menţinerea la putere, în timp ce Orban susţine că Ungaria nu este mai coruptă decât alte ţări.
În condiţiile în care forintul maghiar a scăzut cu 11% faţă de euro în acest an, Orban a încercat să ajungă la o înţelegere cu Comisia, creând, printre altele, o agenţie anti-fraudă pentru a convinge Bruxelles-ul să-i deblocheze fondurile UE. Dar Comisia a spus că nu este suficient, recomandând îngheţarea a 7,5 miliarde de euro, adică 65% din fondurile de dezvoltare alocate Ungariei din bugetul UE până la sfârşitul anului 2027. De asemenea, invocând independenţa insuficientă a justiţiei faţă de politic, Comisia a refuzat să aprobe alocarea a aproximativ 5,8 miliarde de euro pentru Ungaria din fondul UE special creat pentru a ajuta ţările să se redreseze în urma pandemiei COVID.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.