Fostul preşedinte al SUA Donald Trump a autorizat, la doi ani de la preluarea mandatului, CIA pentru a lansa o campanie clandestină pe reţelele sociale din China, cu scopul de a întoarce opinia publică din China împotriva guvernului, potrivit unor foşti oficiali ai SUA care au cunoştinţă în mod direct despre operaţiuni clasificate, scrie Reuters.
Trei foşti oficiali au declarat pentru Reuters că CIA a format o mică echipă de agenţi care au folosit identităţi fictive pe internet pentru a răspândi povestiri negative despre guvernarea Xi Jinping, în timp ce divulgau informaţii denigratoare presei. Încercarea, care a început în 2019, nu a mai fost raportată până acum.
În ultimul deceniu, China şi-a extins acoperirea internaţională, încheind pacte militare, acorduri de comerţ şi parteneriate de afaceri cu naţiuni în dezvoltare.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Echipa CIA a răspândit acuzaţii conform cărora membri ai partidului de guvernământ, comunist, ascundeau bani proveniţi ilicit în alte ţări şi catalogau drept coruptă şi nerentabilă Iniţiativa chineză privind centurile şi drumurile, care asigură finanţare pentru proiecte de infrastructură din lumea în curs de dezvoltare, au declarat sursele pentru Reuters.
Deşi oficialii SUA au refuzat să ofere detalii specifice privind aceste operaţiuni, ei au afirmat că naraţiunile denigratoare se bazau pe fapte, deşi erau lansate în secret de agenţi de spionaj, sub o acoperire falsă. Încercările din China aveau scopul de a stârni paranoia printre conducătorii de acolo, obligând guvernul să folosească resurse pentru a urmări intruziunile de pe internet, aflat sub un control strict al Beijingului, au declarat doi foşti oficiali. ”Am vrut ca ei să urmărească fantome”, a spus unul dintre aceşti oficiali.
Chelsea Robinson, purtător de cuvânt al CIA, a refuzat să comenteze privind existenţa unui program de influenţare, scopurile sale şi impactul acestuia.
Un purtător de cuvânt al Ministerului chinez al Afacerilor Externe a afirmat că informaţiile privinid iniţiativa CIA arată că Guvernul SUA folosesşte ”spaţiul de opinie publică şi platformele media ca arme pentru a răspândi informaţii false şi a manipula opinia publică internaţională”.
Operaţiunea CIA a venit ca răspuns după ani de eforturi sub acoperire agresive ale Chinei, cu scopul de a-şi creşte influenţa mondială, au spus sursele. În timpul mandatului său, Trump a sprijinit un răspuns mai dur faţă de China decât predecesorii săi. Campania CIA a marcat o reîntoarcere la metode care au fost specifice luptei Washingtonului cu fosta Uniune Sovietică. ”Războiul Rece s-a întors”, a afirmat Tim Weiner, autorul unei cărţi despre istoria războiului politic.
Reuters nu a putut stabili impactul operaţiunilor secrete sau dacă administraţia preşedintelui Joe Biden a păstrat acest program al CIA. Kate Waters, purtător de cuvând al Consiliului Naţional de Securitate al administraţiei Biden, a refuzat să comenteze existenţa programului sau dacă acesta este activ.
Doi istorici ai spionajului au declarat pentru Reuters că atunci când Casa Albă autorizează CIA pentru acţiuni sub acoperire, printr-un ordin al preşedintelui, deseori acesta rămâne în vigoare pe parcursul altor administraţii.
Trump, acum favoritul republican pentru candidatura la preşedinţie, a sugerat că va avea o abordare şi mai dură faţă de China dacă va fi reales preşedinte în noiembrie. Purtătorii de cuvând al lui Trump şi foştii săi consilieri pe probleme de securitate naţională, John Bolton and Robert O’Brien, care erau în funcţii în anul în care a fost semnat ordinul privind operaţiunea sub acoperire, au refuzat să comenteze.
Operaţiunea împotriva Beijingului a venit cu un risc semnificativ de escaladare a tensiunilor cu Statele Unite, date fiind puterea economiei Chinei şi abilitatea sa de a riposta prin comerţ, a afirmat Paul Heer, fost analist CIA pentru Asia de Est, care a aflat despre autorizarea prezidenţială de la Reuters. De exemplu, după ce Australia a cerut o anchetă în China privind originile pandemiei de COVID-19, în 2020, Beijingul a blocat miliarde de dolari în comerţul australian, prin tarifele din agricultură.
Ordinul din 2019 al lui Trump a venit după ani de avertizări din partea comunităţii de spionaj din SUA şi relatări din presă despre cum China folosea mita şi ameninţările pentru a obţine sprijin din ţările în curs de dezvoltare în disputele geopolitice, încercând să provoace diviziune în Statele Unite.
Ministerul de Externe al Chinei a afirmat că Beijingul urmează ”un principiu al ne-interferenţei în problemele interne ale altor ţări şi nu intervine în problemele interne ale Statelor Unite”.
Cu un an înainte, Trump a oferit CIA prerogative mai mari pentru a lansa operaţiuni cibernetice ofensive împotriva adversarilor din SUA, după numeroase atacuri cibernetice ale Rusiei şi Chinei împotriva unor organizaţii americane, a relatat Yahoo News.
Reuters nu a putut confirma în mod independent existenţa ordinului anterior.
Sursele au descris autorizarea din 2019 descoperită de Reuters ca o operaţiune mai ambiţioasă. Ea a permis CIA să acţioneze nu doar în China, ci şi în ţări unde Statele Unite şi China se luptă pentru influenţă. Patru foşti oficiali au afirmat că operaţiunea a vizat opinia publică din sud-estul Asiei, Africa şi Pacificul de Sud.
”Sentimentul era că China vine spre noi cu bâte de baseball din oţel şi noi ripostam cu unele de lemn”, a declarat un fost oficial privind securitatea naţională care cunoaşte direct informaţia.
Matt Pottinger, oficial al Consiliului Naţional de Securitate la acea vreme, a conceput autorizarea, au afirmat trei foşti oficiali. Aceasta a făcut referire la presupusa folosire de către Beijing a influenţei calomnioase, acuzaţii de furt intelectual şi expansiuni militare ca ameninţări la securitatea naţională a SUA, a spus unul dintre aceşti foşti oficiali.
Pottinger a declarat pentru Reuters că nu va comenta ”acurateţea sau inacurateţea unor afirmaţii privind activităţi de spionaj ale SUA”, adăugând că ”ar fi incorect să se presupună că aş fi avut cunoştinţă despre anumite operaţiuni de spionaj ale SUA”.
Mesajele sub acoperire permit Statelor Unite să introducă idei în ţări unde cenzura ar putea împiedica acele informaţii să iasă la lumină sau în zone unde publicul nu ar acorda credit declaraţiilor guvernamentale ale SUA, a afirmat Loch Johnson, specialist în ştiinţe politice la Universitatea din Georgia, care studiază astfel de tactici.
Campaniile de propagandă sub acoperire erau ceva obişnuit în timpul Războiului Rece, când CIA plasa 80-90 de articole pe zi pentru a submina Uniunea Sovietică, a spus Johnson. În anii 1950, de exemplu, CIA a creat o publicaţie astrologică în Germania de Est pentru a publica predicţii despre lideri comunişti, potrivit unor informaţii declasificate.
Propaganda ascunsă împotriva Beijingului ar putea avea efect invers, a spus Heer, fostul analist CIA. China ar putea folosi dovada unui program de influenţă al CIA pentru a-şi intensifica acuzaţiile de decenii privind subversiunea neclară a Vestului, ajutând Beijingul să facă prozeliţi în lumea în curs de dezvoltare, deja suspicioasă la adresa Washingtonului.
Mesajul ar fi: ”Uitaţi-vă la Statele Unite cum intervine în probleme interne ale altor ţări şi resping principiile coexistenţei în pace”, a spus Heer. ”Şi sunt locuri în lume unde acest mesaj va rezona”, a arătat el.
Operaţiunile de influenţare ale SUA ar putea risca să pună în pericol disidenţii, grupările de opoziţie care critică China şi jurnaliştii independenţi, care ar putea fi numiţi, în mod fals, agenţi ai CIA, a afirmat Thomas Rid, profesor al Universitatea Johns Hopkins care a scris o carte despre războiul politic.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.