Înalţi oficiali ai aproximativ 24 dintre principalele servicii de informaţii din lume au avut o întâlnire secretă în contextul summitului de securitate Shangri-La Dialogue din Singapore, au declarat cinci persoane pentru Reuters.
Astfel de întâlniri sunt organizate de guvernul din Singapore şi au avut loc discret într-un loc separat, alături de summitul de securitate. Întâlnirile nu au fost raportate anterior.
Statele Unite au fost reprezentate de Avril Haines, directoarea Serviciului Naţional de Informaţii. Printre ţările reprezentate s-a numărat şi China, în ciuda tensiunilor dintre cele două superputeri.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
“Reuniunea este un punct important pe agenda internaţională din umbră”, a spus o persoană care cunoaşte discuţiile. „Având în vedere gama de ţări implicate, nu este un festival de meserii, ci mai degrabă o modalitate de a promova o înţelegere mai profundă a intenţiilor”.
Toate cele cinci surse care au vorbit despre reuniune au refuzat să li se precizeze numele.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.