Autorităţile de la Chişinău au descoperit o reţea de spionaj creată pe teritoriul Republicii Moldova de doi cetăţeni ruşi care lucrau sub coordonarea Serviciului Federal de Securitate (FSB) de la Moscova. Cei doi agenţi ruşi racolau cetăţeni moldoveni, care ulterior, prin acţiunile lor, voiau să destabilizeze situaţia din ţară şi să influenţeze procesele politice în interesul Federaţiei Ruse. Şeful Serviciul de Informaţii şi Securitate (SIS), Alexandru Musteaţa, a anunţat luni că dosarul respectiv, instrumentat împreună cu Procuratura pentru Combaterea Crimei Organizate şi Cauze Speciale (PCCOCS), a fost trimis în judecată, relatează presa locală.
„Am încheiat şi expediat în instanţa de judecată una din cauzele penale cu elemente constitutive ale infracţiunii de trădare de patrie prevăzută de articolul 337, şi spionaj, articolul 338 din Cod Penal, în privinţa unui grup de persoane în organizarea unor activităţi duşmănoase împotriva securităţii Republicii Moldova”, a anunţat Alexandru Musteaţa, citat de TV8.md. Dosarul a fost documentat începând din luna februarie.
În prezent, sub învinuire se află patru persoane, doi cetăţeni ruşi şi doi cetăţeni moldoveni, dintre care unul este dat în căutare.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Şeful SIS a explicat că începând cu anul 2020, doi cetăţeni ai Federaţiei Ruse - despre care presa din Republica Moldova spune că se numesc Vadim Iurcenko şi Iurii Gudilin - , aflaţi sub comanda FSB, identificau şi recrutau cetăţeni moldoveni, construind o reţea de spionaj pe teritoriul ţării. „Activitatea cetăţenilor ruşi şi a reţelei de agentură a fost orientată spre influenţarea activităţilor social-politice ale Republicii Moldova în interesul Rusiei”, a anunţat Musteaţa.
Potrivit directorului SIS, aceşti cetăţeni au colectat date şi informaţii cu caracter social-politic, în special despre intenţiile şi planurile legislative, informaţii compromiţătoare împotriva unor lideri politici şi actori politici şi au desfăşurat pe reţelele sociale, cu precădere pe Telegram, campanii prin care transmiteau informaţii false. După invazia rusă din Ucraina, potrivit directorului SIS, grupul a comis „infracţiuni sub drapel străin şi a recrutat cetăţeni cu scopul de a participa la revolte şi la provocarea unor acte violente”.
Pentru a--şi finanţa operaţiunile, au făcut transferuri ilegale prin intermediul criptovalutei, dar şi prin intermediul aşa-numitului sistem Havala, cu implicarea unor case de schimb valutar. Astfel, din 2021, „din Federaţia Rusă au fost transferate circa 500 de mii de dolari, bani utilizaţi în implementarea activităţii ilegale a grupării de agentură”, a afirmat directorul SIS.
Din reţea făcea parte şi un cetăţean moldovean, care a fost recrutat în 2021. Persoana respectivă se află în arest şi este acuzat de trădare de patrie. Acesta riscă de la 12 la 20 de ani de închisoare. Individul mai este acuzat şi de escrocherie în proporţii deosebit de mari.
Un alt cetăţean moldovean este dat în căutare.
La sfârşitul lunii februarie, SIS a anunţat că împreună cu Procuratura pentru Combaterea Crimei Organizate şi Cauze Speciale investighează un caz de trădare şi spionaj realizat de o reţea de agenţi, din care fac parte cetăţeni ai Republicii Moldova şi ai altor state. În cadrul investigaţiei au fost identificaţi cinci cetăţeni moldoveni, dintre care doi au fost arestaţi în decembrie 2022, iar altor trei li s-a acordat statutul de suspecţi. Aceştia au fost recrutaţi de serviciile speciale ale unui alt stat pentru a contribui prin violenţă la destabilizarea situaţiei şi schimbarea ordinii constituţionale, a declarat în februarie serviciul de presă al SIS. În plus, în cadrul cazului, serviciile speciale au depistat cetăţeni ai altui stat care se ocupau cu spionajul şi finanţau rezidenţi moldoveni, reaminteşte NewsMaker.
Potrivit deschide.md, Vadim Iurcenko, în vârstă de 40 de ani, este adjunctul lui Igor Dodon în cadrul Uniunii de Afaceri Moldo-Ruse. Anterior, RISE Moldova a scris citând surse din cadrul serviciilor speciale că acesta este un „agent” al FSB din cadrul „aparatului personalului detaşat” (apd), aşa cum sunt numiţi ofiţerii serviciilor de securitate care sunt ataşaţi unei persoane sau organizaţii, pentru a executa controlul din partea serviciilor speciale.
În ceea ce-l priveşte pe Iurii Gudilin, acesta este cunoscut ca fiind unul dintre consultanţii ruşi care i-au ajutat pe socialişti în mai multe campanii electorale, inclusiv cea prezidenţială din 2020. Ca şi Iurcenko, Gudilin a activat anterior în cadrul „MRSK Centru”. Gudilin este considerat de SUA drept ofiţer FSB. În luna octombrie 2022, Iurii Gudilin şi alţi doi ruşi, Olga Grak şi Leonid Gonin, au fost incluşi pe lista sancţiunilor SUA pentru implicarea în operaţiunile Kremlinului în Moldova. În mod special, este vorba de tentativa de a influenţa rezultatul alegerilor din 2020 şi 2021.
Conform informaţiilor oferite de autorităţile americane, de susţinere din partea consilierilor politici trimişi de FSB ar beneficia şi Mişcarea Alternativa Naţională – partidul creat de edilul capitalei moldovene, Ion Ceban. Deşi Ceban a declarat că aceste informaţii sunt false, jurnaliştii RISE Moldova şi Centrul Dossier au publicat imagini în care Ion Ceban şi Iuri Gudilin apar împreună în timp ce părăsesc biroul central al PSRM.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.